Medic care a refuzat sa dea bani pentru repararea unui aparat din sala de operații, agresat de un coleg. Acuzație la un spital din Craiova
Dimineaţă, când toţi medicii de pe secţia de Urologie se aflau la raportul de gardă, a început cearta între cei doi.
Cineva a propus să se facă o chetă pentru a plăti recondiţionarea unui aparat din sala de operaţii, dar nu toţi colegii au acceptat să dea bani.
Printre ei, şi medicul care susține că a fost lovit.
Tot scandalul este anchetat şi de conducerea spitalului, care subliniază că există şi alte sesizări la adresa medicului acuzat că a fost agresiv.
Medicul acuzat susţine că nimic din ceea ce spune colegul lui nu este adevărat.
La Secţia 2 Poliţie Craiova există însă o plângere depusă de medicul care ar fi fost lovit.
În funcţie de raportul poliţiei, Comisia de etică a spitalului va lua măsuri împotriva medicului acuzat de agresiune.

