Mark Rutte afirmă că țările NATO pot să doboare avioanele ruse care intră în spaţiul lor aerian, dacă este necesar
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a susţinut joi declaraţiile făcute săptămâna aceasta de preşedintele american Donald Trump, potrivit căruia ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice ar trebui să doboare dronele şi avioanele ruseşti dacă acestea intră în spaţiul lor aerian, dacă o astfel de măsură este necesară.
“Dacă este necesar. Deci, sunt total de acord cu preşedintele Trump: dacă este necesar”, a declarat Rutte într-un interviu acordat emisiunii “Fox & Friends” de la Fox News, adăugând că militarii NATO sunt instruiţi să evalueze astfel de ameninţări şi să stabilească dacă pot escorta avioanele ruseşti în afara teritoriului aliat sau trebuie să ia măsuri suplimentare, notează Reuters.
Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că ţările NATO ar trebui să doboare avioanele ruseşti care le încalcă spaţiul aerian, în contextul a trei incursiuni efectuate de drone şi de avioane de vânătoare ruseşti pe teritoriul Alianţei în mai puţin de două săptămâni, a relatat AFP. “Da, cred că da”, a răspuns preşedintele SUA la această întrebare, adresată în marja Adunării Generale a Naţiunilor Unite la New York.
Aliații NATO sunt împărțiți în privința întrebării dacă Alianța ar trebui să adopte ca politică doborârea avioanelor rusești care încalcă spațiul aerian NATO. Unele țări, inclusiv SUA, Polonia și statele baltice, semnalează că viitoarele încălcări ar trebui întâmpinate cu forță, în timp ce altele, precum Germania, cer mai multă reținere.

