Maia Sandu a convocat prima şedinţă a Comisiei pentru integrare europeană cu noul guvern
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a prezidat luni prima şedinţă a Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană la care au participat membrii noului guvern, condus de premierul Vasile Tofan. În cadrul reuniunii au fost evaluate progresele obţinute în procesul de aderare la Uniunea Europeană, fiind stabilite priorităţile executivului în domeniul integrării europene, relatează portalul Deschide.md.
Membrii Comisiei au analizat bilanţul implementării Programului Naţional de Aderare pentru primul semestru al anului 2026, precum şi stadiul îndeplinirii criteriilor de referinţă intermediare aferente capitolelor 23 şi 24 din negocierile de aderare, care vizează justiţia, drepturile fundamentale, libertatea şi securitatea, potrivit preşedinţiei de la Chişinău.
De asemenea, pe agenda şedinţei s-au aflat priorităţile de integrare europeană ale noului executiv şi pregătirile pentru Pachetul de extindere 2026, evaluarea anuală prin care Comisia Europeană analizează progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de aderare.
Maia Sandu a subliniat că avansarea Republicii Moldova pe calea europeană depinde de implementarea consecventă a reformelor şi de rezultate concrete pentru cetăţeni.
Totodată, preşedinta R.Moldova a îndemnat instituţiile statului, autorităţile publice centrale şi locale, societatea civilă şi mediul de afaceri să îşi coordoneze eforturile pentru menţinerea ritmului reformelor.
Potrivit preşedinţiei, Comisia Naţională pentru Integrare Europeană se va întruni în continuare periodic pentru a monitoriza implementarea angajamentelor asumate de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, notează Deschide.md, preluată de Agerpres

