Maia Sandu: 20% dintre oamenii din Moldova cred că este mai bine pentru țara noastră să aibă relații bune cu Rusia
Președinta Republicii Moldova spune că planul Rusiei de a distruge democrația de peste Prut a eșuat. Și a precizat că sumele uriașe cheltuite de Moscova ca să influențeze referendumul și alegerile nu au dus la rezultatul scontat. În prezent, doar 20 la sută din moldovenii de peste Prut cred că le-ar fi mai bine cu Rusia.
Maia Sandu, președinta Republicii Moldova: “În ciuda acestei interferențe agresive la referendum și la alegeri, am văzut sute de milioane de euro cheltuite de Rusia pentru a submina procesele noastre democratice. Este vorba despre finanțarea ilegală a unor activități, este vorba despre manipularea informațiilor, este vorba despre încercarea de a speria oamenii, pentru că principala narațiune a Rusiei a fost: dacă alegi Europa, atunci ceea ce se întâmplă astăzi cu Ucraina se va întâmpla și mâine cu Moldova. În ciuda tuturor acestor lucruri, moldovenii au arătat că există un sprijin puternic. Da, cred că există aproximativ 20% dintre oamenii din Moldova care cred că este mai bine pentru țara noastră să aibă relații bune cu Rusia, dar restul oamenilor înțeleg că UE este despre pace în primul rând, UE este despre democrație, este despre drepturile omului și este despre dezvoltare economică.”

