Mai relaxați, dar în stare de alertă. Regulile vor fi stricte atât pentru administratorii spațiilor, cât și pentru clienți. Pregătiri la unitățile școlare și preșcolare private pentru primirea copiilor
Președintele Klaus Iohannis: „Starea de alertă – având în vedere că nu avem o scădere semnificativă a numărului de îmbolnăviri noi, faptul că avem în continuare în jur de 150 de persoane la tratament intensiv internate în spitale, faptul că și ultimul weekend de relaxare totuși s-a simțit nu în sens bun la numărul de îmbolnăviri noi, ne face să fim în continuare precauți și suntem de părere că se impune prelungirea stării de alertă. Sigur, vor fi mai puține restricții propuse, va fi un pic mai simplu, dar considerăm că nu se poate continua fără a avea acest instrument numit starea de alertă. Gândiți-vă că sunt măsuri care obligatoriu trebuie continuate aproape cu caracter permanent – distanțarea, portul măștii în interior – extrem de important, măsurile de igienă, evitarea aglomerărilor mari, aceste lucruri trebuie să înțelegem că vor rămâne în continuare„.
Președintele a explicat însă că de la mijlocul lunii iunie va fi o stare de alertă cu mai puține restricții decât până acum. În spațiile închise se vor putea organiza evenimente private cu cel mult 20 de persoane, iar în aer liber cu 50 de participanți.
După 3 luni de pauză, sălile de fitness se redeschid. La fel și piscinele exterioare și centrele comerciale.
Regulile vor fi stricte pentru administratorii spațiilor, dar și pentru clienți.
Odată cu începerea vacanței de vară, părinții nu vor mai beneficia de concedii plătite pentru a sta acasă cu copiii. Dacă nu au cu cine să-i lase, îi vor putea duce pe cei mici la centre de tip after-school.
Reprezentanții unităților școlare și preșcolare private fac deja pregătiri.
Christian Comșa, președintele Asociației Școlilor Particulare din România: „Intenționăm să organizăm cât mai multe activități în aer liber și să diminuăm astfel eventualele riscuri. Suplimentăm practic numărul de adulți aferent numărului de copii„.
Președintele României a făcut apel la politicieni să fie responsabili și să susțină prelungirea stării de alertă.
Prelungirea stării de alertă depinde de votul parlamentarilor.
România a intrat în stare de alertă pe 15 mai, după două luni de restricții impuse de starea de urgență.