MAE, reacţie rapidă după declaraţiile preşedintelui Ungariei: Nu corespund standardelor europene
La o săptămâna de la învestire, nouă președinta a Ungariei, Novak Katalin a venit într-o vizită privată în Transilvania. S-a întâlnit cu autorități locale, cu liderii UDMR și cu membri ai comunității maghiare și a postat pe rețelele de socializare câteva concluzii Postarea președintei Ungariei a nemultimit autoritățile române.
Un secretar de stat din ministerul de externe a avut o discuție telefonică pe această tema cu ambasadorul Ungariei în România, căruia i-a transmis că declarațiile nu corespund nici standardelor internaționale în materie, nici tratatelor dintre cele două țări.
Președinta Ungariei, Novak Katalin a fost azi, împreună cu fiul sau în județul Albă, unde a participat la mai multe acțiuni prilejuite de ziua unității reformate maghiare.
Vizita nefiind una oficială, nu cuprinde întâlniri cu președintele Iohannis sau alte autorități centrale la nivel înalt.