Locatarii unui bloc din Timișoara sunt tulburaţi de un sunet straniu, care se aude zi și noapte
Mister total pentru locatarii unui bloc din Timișoara. Oamenii sunt terorizați de un sunet ciudat, care se aude de aproape o lună și jumătate, zi și noapte. Zgomotul este unul metalic și pare să fie un ecou, dar nimeni nu-i găsește sursa. Specialiști de la Agenția de Mediu vor începe să facă măsurători.
De aproape o lună și jumătate, locatarii unui bloc din Timșoara nu mai au liniște în case, la propriu.
Adrian Mardan, unul dintre locatarii blocului, este muzician și a reușit să descifreze mici aspecte ale sunetului, însă nu poate identifica sursa.
Oamenii sunt disperați și nu se vor liniști până când nu vor scăpa de acest sunet.
Locatarii au depus o sesizare la Primăria Timișoara care a trimis-o mai departe, la Poliția Locală.
Dar singurii care pot face măsurători elaborate sunt experții de la Agenția de Mediu. Cei din conducerea instituției au auzit sunetul și sunt contrariați.
Măsurătorile și concluziile vor mai dura ceva, așa că locuitorii din bloc nu pot face altceva decât să suporte zgomotele.