Libanul începe forajul în Mediterana
Extracția, pentru început de evaluare, este realizată de un consorțiu coordonat de firma franceză Total. Procesul a fost posibil după ce anul trecut Statele Unite au mediat un acord între Liban și Israel care a eliminat disputa privind frontiera marină dintre cele două țări.
Walid Fayad, ministrul libanez al energiei: “Azi se deschide o nouă pagină. Peste câteva zile, când problemele logistice vor fi aranjate, vom începe forarea. Sperăm că în două, trei luni, depinde de durata forării, să aflăm rezultatele. Suntem optimişti. De ce? Pentru că preşedinţii companiilor Total şi Eni ne-au spus că sunt optimişti privind existenţa unui depozit major, în special în blocul 9, Qana”.
Din consorțiu mai fac parte companiile Eni, din Italia, și Qatar Energy. Walid Fayad, ministrul libanez al petrolului speră ca până la sfârșitul anului să se estimeze potențialul zăcământului.