Leii de mare și delfinii din Ucraina, spectacol de zile mari, la Constanța. Primul antrenament cu public a încântat asistența
Și asta pentru că, la Constanța, au fost aduși din țara vecină și trei lei de mare. Doi dintre ei i-au încântat pe spectatori cu joacă lor.
Leii de mare aduși din Ucraina au deschis spectacolul. Au dansat, s-au jucat cu mingea și i-au salutat pe toți cei prezenți.
Spectacolul a fost continuat de cei 6 delfini, care sunt acum la Constanța. 4 dintre ei au fost aduși luna trecută din Ucraina, de la Harkov. Au stat 30 de zile în carantină, dar s-au acomodat bine, la noi în țară.
Energia animalelor a fost molipsitoare, iar copii au fost extrem de încântați.
Cei patru delfini din Ucraina au venit cu antrenorii lor.
”Cum a fost astăzi, a fost bine, acum sunt prieteni. Ne-a fost puţîn frică, când i-am adus în această piscină împreună, dar totul a fost bine”, precizează Elena, antrenoare din Ucraina.
”Antrenament cu public, pentru că mai sunt sincronizări de făcut, dar am căutat să vedem cum arată o demonstrație combinând cele două tipuri. Sunt școli diferite”, explică Iulian Călin, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii.
Delfinii din Ucraina şi cei din Constanţa au prezentat fiecare spectacolele lor, dar au avut și acrobații comune.
”E foarte frumos când vezi mulți delfini făcând un lucru frumos în același timp dar și când fac lucruri diferite. Ei fiind mai mici au putut face acele salturi rotite” ne-a spus directoarea Secţiei Delfinariu din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Angelica Curlişcă.
Delfinii din Ucraina vor rămâne la Constanţa cel puţîn un an. În curând, la Delfinariu vor fi trei spectacole pe zi.