Kultpop | Despre pălăriile aztecilor și fenomenul hip-hop

19 mai 2019, 11:00

V-ați întrebat vreodată ce este acela un penacho prehispanic? Ei bine, este un fel de coroană tradțtională mexicană, brodată cu pene și pietre semiprețioase, parte dintr-o colecție aztecă extrem de valoroasă care cuprinde aproape 160 de obiecte.

În urmă cu mai bine de 500 de ani, ele au fost donate de Montezuma, ultimul rege aztec, conquistadorilor spanioli.

Ornamentul viu colorat este atracția costumului purtat de artistii care pun în scenă „Danza de la Pluma”, spectacol originar din statul Oaxaca, parte a patrimoniul cultural mexican.

De curând, Ambasada Mexicului în România a donat un penacho prehispanic Muzeului Național al Țăranului Român, ca semn al prieteniei dintre cele doua popoare.

Hip-hop, la Centrul Național al Dansului din București

La început a fost doar o formă de artă cu care se ocupau săracii din cartierul newyorkez Bronx. Ulterior, hip-hop-ul a ajuns o industrie care impune standarde de divertisment, trenduri vestimentare sau chiar de comportament şi care produce unii dintre artişti cel mai bine vânduţi din lume.

Zilele acestea, la București, la Centrul Național al Dansului, cei interesați de cultura hip-hop au șansa să exploreze o serie de instalaţii interactive care vorbesc despre concepte specifice genului.

Bounce, flow, freestyle sau jam sunt doar câteva dintre stilurile pe care le puteți încerca jucându-vă cu imaginile video, cu sunetele pe care le auziți sau chiar cu propria imagine.

Dansul Războinicilor Orașului e un eveniment organizat în cadrul Sezonului România-Franţa.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite