Jaqueline Cristian a fost învinsă în primul tur la Wimbledon
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de americanca Iva Jovic, cu 7-6 (7/1), 6-0, luni, în prima rundă a turneului de Mare Șlem de la Wimbledon.
Cristian (28 ani, 37 WTA) s-a înclinat după o oră și jumătate în fața tinerei de 18 ani (16 WTA).
La prima lor confruntare, cele două jucătoare au avut un prim set echilibrat, decis în tiebreak, după care americanca a dominat clar actul secund, adjudecat la zero.
Jovic a fost superioară la winners (19-12) și a făcut mai multe erori neforțate (20-17).
Cristian va primi pentru participare 10 puncte WTA și un cec de 80.000 de lire sterline.
Jaqueline Cristian va juca și la dublu, alături de Irina Begu, urmând să le întâlnească în primul tur pe favoritele numărul patru, Elise Mertens (Belgia)/Shuai Zhang (China).
Pe tabloul feminin de simplu se mai află trei românce: Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 17, care o va înfrunta în primul tur pe jucătoarea cehă Sara Bejlek, Gabriela Ruse va primi replica jucătoarei americane Caty McNally, iar Irina Begu o va înfrunta pe Katie Swan (Marea Britanie).
Jucătoarea britanică de origine română Emma Răducanu, câștigătoare a titlului la US Open în 2021 și aflată în prezent pe locul 33 în lume, a anunțat că va rata turneul din cauza unei fracturi de stres.
”Mica durere pe care o aveam s-a transformat într-o fractură de stres” și pentru că ”să joc la Wimbledon, acasă, reprezintă totul pentru mine, e cu adevărat dificil să accept acest lucru”, a scris sportiva de origine română pe Instagram, duminică.

