Jaqueline Cristian s-a calificat în semifinalele turneului de la Strasbourg (WTA)
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, joi, în semifinalele turneului WTA 500 de la Strasbourg (Franţa), dotat cu premii totale de 1.049.083 de euro, după ce a învins-o pe australianca Daria Kasatina, cu 7-6 (7/3), 3-6, 6-2.
Jaqueline Cristian (27 ani, 33 WTA) a obţinut victoria după două ore şi 34 de minute.
Primul set a fost echilibrat, dar românca a dominat tibreak-ul, ajudecat cu 7-2. Jucătoarea de origine rusă a început mult mai bine actul secund şi a condus cu 3-0, Jaqueline a egalat, dar apoi Kasatkina a câştigat alte trei ghemuri şi setul. În decisiv, Cristian a început cu break, iar la 4-2 a reuşit să câştige din nou contra serviciului, încheind setul cu 6-2.
Kasatkina (29 ani, 62 WTA) conduce acum cu 3-2 în meciurile directe. Primul succes al bucureştencei s-a consemnat anul acesta, în optimi la Adelaide, cu 6-4, 6-0.
Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 57.395 de euro şi 195 de puncte WTA.
În penultimul act, românca va întâlni o reprezentantă a Canadei, pe principala favorită Victoria Mboko sau pe Leylah Fernandez, cap de serie numărul şapte.

