Istoricul Cosmin Popa: Rusia are o politică pentru destabilizarea României. Propaganda și dezinformările sunt aruncate cu uşurinţă în online
Pentru prima dată în istoria modernă, Rusia are o politică structurată care urmăreşte destabilizarea României şi scoaterea de pe traiectul actual. Declaraţia îi aparţine istoricului Cosmin Popa, care e de părere că prin război hibrid şi dezinformare, Kremlinul doreşte o adevărată „reprogramare” a românilor.
Istoricul Cosmin Popa spune că Rusia vrea ca România să fie o țară fără direcție, măcinată de conflicte sociale, care să poată fi ușor controlată în cazul în care Kremlinul va dori asta.
Moscova vrea să-şi atingă ținta folosindu-se de dezinformare și de propagandă.
În momentul de față, România se află în cea mai bună situație geopolitică, istoric vorbind, de când există acest stat. Și totuși, Rusia reușește să fie foarte eficientă în erodarea democrației și, dacă vreți, în scoaterea României de pe acest drum istoric. Avem deja jumătate din populație, pentru care este foarte în ordine să voteze și să rezoneze cu tezele Kremlinului, ceea ce arată că suntem deja într-un moment periculos, spune Cosmin Popa.
Istoricul este de părere că Rusia a reușit deja să creeze în România adevărate rețele prin care-și împrăștie mesajele. Și cum foarte mulți oameni își iau ştirile din social media, propaganda și dezinformările sunt aruncate cu uşurinţă în online, de unde sunt preluate și rostogolite de oamenii Rusiei sau de cei cu o educaţie precară.
Liantul acestor rețele este compus din frustrare, din ignoranță, iar scopul lor este să alimenteze acest sentiment al urgenței, sentimentul unei revoluții inevitabile, de natură să reformuleze radical tot ce s-a întâmplat până acum în România, spune istoricul Cosmin Popa.
Cristian China Birta, specialist online: Narativele acestei propagande sunt foarte complicate și, în același timp, extrem de simple. Complicate pentru noi să le înțelegem, pentru că trebuie să mergem invers, să înțelegem ce vor să spună. Extrem de simple pentru ei, care urmăresc un singur lucru – destabilizarea forțelor, dușmanii occidentali, și infiltrarea narativelor lor, care înseamnă că Occidentul e nașpa, că era mai bine pe vremea comuniștilor, că uite ce istorie minunată am avut noi, a unui român, și ce se întâmplă acum.
Atât istoricii, cât și specialiștii în online spun că nu există soluții simple pentru lupta cu propaganda și dezinformările Moscovei.
Cea mai bună armă ar fi gândirea critică pe care școala ar trebui să o cultive și, de asemenea, ar fi de folos ca elevii să învețe cum pot depista știrile false.