Israelul este deschis posibilităţii unei alte pauze în luptele din Fâşia Gaza. Teroriştii au difuzat un nou videoclip cu doi bărbaţi ţinuţi ostatici
Preşedintele Isaac Herzog a declarat marți seară că Israelul este deschis posibilităţii unei alte pauze în luptele din Fâşia Gaza, informează Agenția germană de presă, citată de Agerpres. Acest nou armistițiu umanitar ar avea scopul de a permite eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas.
Între timp, în Israel, creşte un nou val de indignare după ce teroriştii au difuzat un nou videoclip cu doi bărbaţi ţinuţi ostatici, unul de 79 de ani şi altul de 48 de ani. Acest clip, difuzat azi-noapte de aripa armată a mişcării palestiniene Jihad Islamic, survine unui filmuleţ în care apar 3 ostatici israelieni, toţi trecuţi de 79 de ani. Informaţii care vă pot afecta emoţional!
Oficialii de la Ierusalim au calificat imaginile drept teroriste. Însă o altă filmare a pus armata israeliană într-o situație delicată. Mai mulți soldați israelieni s-au înregistrat în Cisiordania în timp ce îi ironizau pe palestinienii capturați.
În tot acest timp, Statele Unite au anunțat formarea unei coaliții internaționale pentru a opri atacurile teroriste ale rebelilor Houthi asupra navelor comerciale din Marea Roșie. După anunțul secretarului american al Apărării, rebelii din Yemen, susținuți de Iran, au precizat că nu-și vor schimba tactică.
Armata israeliană a suspendat mai mulți soldați care s-au filmat cu prizonieri palestinieni, puși în poziții degradante. Militarii israelieni erau într-o casă din orașul Jenin din Cisiordania și glumeau pe seama palestinienilor, care erau legați la ochi și imobilizați.
O altă filmare, de data aceasta difuzată de gruparea teroristă Hamas a declanșat un val de indignare în Israel. În video apar trei bărbați ținuți ostatici din data de 7 octombrie, în vârstă de 79, 80 și 84 de ani. Oficialii israelieni au calificat clipul drept terorist și înfiorător.
Danel Hagari, purtătorul de cuvânt al Armatei israeliene: Videoclipul difuzat de Hamas este un video terorist. Arată brutalitatea Hamas la adresa civililor foarte vârstnici, nevinovaţi şi care au nevoie de ajutor medical. Lumea trebuie să acţioneze pentru a se asigura că ajutorul medical ajunge la ei, iar starea lor de sănătate este verificată. Avem obligaţia morală să facem totul pentru a-i aduce pe ostatici acasă.
Pentru rudele ostaticilor, filmarea a reprezantat un șoc dar și o mică bucurie.
Ayala Metzger, nora lui Yoram Metzger: A fost bucurie, pentru un moment, că i-am văzut în viaţă, să îi vedem că sunt OK, că stau, vorbesc. A fost şocant să îi vedem aşa, ca musulmanii, cu bărbi lungi şi… dar sunt aceeaşi oameni pe care îi ştiu, dar au slăbit şi par slăbiţi.
Celebrul actorul american Jerry Seinfeld a fost văzut în Tel Aviv unde și-a exprimat solidaritatea cu familiile ostaticilor răpiți de Hamas în atacurile teroriste din 7 octombrie.
La Tel Aviv a fost și secretarul american al apărării, pentru a doua oară în ultimele două luni, pentru a exprima solidaritatea Washingtonului cu Israelul în războiul din Fâșia Gaza.
Lloyd Austin a anunțat și formarea unei coaliţii internaționale în Marea Roşie, pentru a contracara atacurile teroriste ale rebelilor Houthi din Yemen asupra vaselor comerciale. Coaliția condusă de Statele Unite este formată din 10 țări.

