Irakul anunţă finalizarea zidului de beton de 600 de kilometri la graniţa cu Siria
Ministrul de interne irakian Abdulamir al-Shamari a anunţat miercuri finalizarea zidului de beton de aproximativ 600 de kilometri construit pentru a proteja graniţa cu Siria, pe care l-a calificat drept “o adevărată supapă de siguranţă” pentru Bagdad, informează EFE.
Aceasta este “o bornă istorică în ceea ce priveşte securitatea”, a declarat Ministerul de Interne irakian într-un comunicat în care a fost anunţată încheierea construirii acestui zid, lucrările fiind începute în 2022.
Al Shamari, prezent la ceremonia de inaugurare, a subliniat că acest proiect reprezintă “o adevărată supapă de securitate pentru Irak deoarece pune capăt provocărilor de securitate, în special infiltrării teroriste şi contrabandei.”
În total, zidul de beton de-a lungul vastei graniţe dintre cele două ţări are o lungime de 615 kilometri, iar construcţia a început în partea nordică pentru a preveni infiltrarea luptătorilor înarmaţi, a membrilor grupării teroriste Stat Islamic şi a traficanţilor de droguri, printre alţii.
Ministrul irakian a lăudat munca “comandamentului gărzii de frontieră şi a tuturor unităţilor de securitate care păzesc zona şi care au contribuit la acest succes”.
Înainte de căderea regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, mai multe miliţii şiite irakiene operau pe teritoriul sirian fără autorizaţia Bagdadului împotriva organizaţiei Stat Islamic şi a altor grupuri islamiste sunnite opuse regimului, ceea ce a evidenţiat lipsa controlului la frontieră.
La aceasta se adaugă faptul că Siria era un centru important pentru producţia de droguri din cauza instabilităţii interne generate de conflictul armat început în 2011 şi exporta droguri către vecinii săi prin graniţele poroase cu Irak, Liban, Iordania şi Turcia.
În plus, după căderea regimului Assad, care aparţinea ramurii alauite a islamului şiit, majoritar în Irak, Bagdadul şi-a exprimat îngrijorarea că grupurile armate sunnite opozante care l-au răsturnat ar putea provoca instabilitate în regiune şi, prin urmare, a ridicat nivelul de securitate la frontieră. Preluare Agerpres

