Ion Iliescu în politica externă: partener de încredere sau frână în calea reformelor?

În context internațional, Ion Iliescu a fost privit de comunitatea internațională deopotrivă ca partener de negociere stabil, dar și ca reprezentant al unui regim care a blocat reforme și a întârziat tranziția.

La finalul ultimului sau mandat, România era membră a NATO şi avea confirmarea intrării în Uniunea Europeană.

Descris de un fost ambasador al Franței în România drept plăcut şi jovial, dar și manipulator, Ion Iliescu a avut un început nesigur în percepția internațională, mai ales prin contrast cu alți lideri din state ex-comuniste, care erau foști disidenți pentru democrație.

La începutul anilor 90, Ion Iliescu era privit cu suspiciune, mai ales în regiune, unde noii lideri veneau din zona rezistenței anticomuniste: sindicalistul Lech Walesa în Polonia, scriitorul și intelectualul Vaclav Havel în Cehia, reformistul József Antall în Ungaria.

Alãturi de ei a convenit la Praga, în 1991, ieșirea din Pactul de la Varșovia, rivalul NATO – însă la numai câteva luni semnase un controversat tratat de bunã vecinãtate cu URSS și Mihail Gorbaciov.

În 1994, în ciuda situației economice dezastuoase din țară, a inflației, corupției și schemelor piramidale cum a fost Caritas, Ion Iliescu angaja România decisiv pe drumul european.

Franța l-a susținut mai întâi prin prețedintele Francois Mitterand, apoi prin succesorul sãu Jacques Chirac, care împreunț cu cancelarul german Helmut Kohl au făcut intens lobby pentru România, inclusiv pe lângă Statele Unite.

România, prin semnãtura lui Ion Iliescu, a fost prima țară care a semnat, în 1994, Parteneriatul pentru Pace – inițiativa americanã de anticamerã la NATO. Și în acelați an Ion Iliescu a semnalat normalizarea relațiilor cu Ungaria, tot pentru a mulțumi Occidentul, în contextul în care încidentele de la Târgu Mureș erau încă nevralgice.

Pe plan intern însă, discursul președintelui era anti-vestic, mai ales îndreptat împotriva Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale, care recomandau măsuri de austeritate pentru redresarea economicã.

Totuși, în 1995 era primit de Bill Clinton în Biroul Oval. Un an mai târziu tensiona relațiile cu occidentul după ce semna un tratat cu Iugoslavia. Al cărei președinte, Slobodan Miloșevici, ulterior condamnat pentru crime împotriva umanitãții, îl numea bunul sãu prieten.

Totuși, dupã 1996, când a pierdut alegerile, Ion Iliescu a susținut poziția președintelui Emil Constantinescu de a-i sprijini pe americani în rãzboiul din fosta Iugoslavie – și astfel aspirațiile euroatlantice ale României au fost confirmate pe plan internațional.

Aspirații pe care le-a susținut și în al doilea mandat al sãu. Ion Iliescu a avut o relașie uneori tensionatã cu Uniunea Europeană, mai ales cu comisarul pentru extindere Gunther Verheugen, care însă a recunoscut eforturile fãcute de România și a recomandat încã de atunci intrarea în spațiul Schengen.

Un moment aparte a fost semnarea tratatului de bunã vecinătate cu… Vladimir Putin, care în 2003 era în primul sãu mandat. Esențială în acel document era prevederea cã pãrțile sunt libere sã își aleagã aranjamentele de securitate – concret, acceptul Rusiei ca România sã continue în direcția NATO.

La finalul celui de-al treilea mandat al lui Ion Iliescu, în 2004, la Bruxelles a fost confirmatã oficial intrarea României în UE. Per total, Ion Iliescu a fost perceput de Occident drept un partener echilibrat și stabil – dar constanța României în aspirațiile sale externe era contrastatã de marile probleme economice și de corupție.

Un merit care i-a mai fost apreciat a fost cã dupã expirarea mandatelor nu a intervenit pentru contestarea succesorilor sãi la Cotroceni – nici în cazul lui Emil Constantinescu în 1996, nici în cazul lui Traian Bãsescu în 2004.