Între extincție și revenire: povestea dramatică a maimuței cu nas cârn din Tonkin
Una dintre cele mai rare și amenințate specii de maimuțe din lume, maimuța cu nas cârn din Tonkin, dă semne de revenire într-o rezervație forestieră din nordul Vietnamului, după decenii în care a fost considerată aproape dispărută, conform CNN.
Un nou recensământ realizat de organizația de conservare Fauna & Flora International arată că populația de maimuțe din pădurea Khau Ca a crescut de la aproximativ 50 de exemplare, în 2002, la 160 în prezent. Specialiștii estimează că aceasta reprezintă aproape 80% din întreaga populație rămasă a speciei.
Maimuțele cu nas cârn din Tonkin sunt endemice Vietnamului și trăiesc doar în câteva păduri fragmentate din provinciile nordice aflate la granița cu China. Specia a fost considerată dispărută până la redescoperirea sa, la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90.
„Este unul dintre cele mai reușite studii pe care le-am realizat”, a declarat Canh Xuan Chu, coordonatorul programului dedicat conservării speciei.
Succesul din Khau Ca este pus pe seama măsurilor stricte de protecție implementate în ultimii ani. Organizațiile de mediu au creat echipe locale de patrulare pentru combaterea braconajului și a defrișărilor ilegale, au eliminat capcanele din pădure și au oferit localnicilor surse alternative de venit.
În plus, alte organizații partenere au distribuit sobe eficiente energetic pentru a reduce consumul de lemne de foc și presiunea asupra pădurii.
Recensământul realizat în 2025 a implicat peste 30 de persoane care au petrecut 10 zile în pădure, folosind drone cu termoviziune, camere de monitorizare și senzori acustici pentru identificarea animalelor.
Cu toate acestea, situația este dramatic diferită într-o altă pădure din apropiere, Quan Ba, unde maimuțele aproape că au dispărut complet. Specialiștii spun că principala amenințare este cultivarea cardamomului, o plantă foarte profitabilă, dar care necesită tăierea arborilor și degradarea habitatului natural.
„Dacă vrem ca specia să supraviețuiască și acolo, trebuie să intensificăm măsurile de protecție și să reducem activitatea umană din pădure”, avertizează Chu.
Organizațiile de conservare încearcă acum să creeze coridoare ecologice între cele două zone forestiere, în speranța că populația de maimuțe din Khau Ca va putea repopula și alte habitate din nordul Vietnamului.

