Vineri 13 iunie 2025 | București 19˚C / Mai mult noros

Întâlnire Putin-Lukașenko la Moscova. Corespondentul TVR: Belarus va produce componente și piese de schimb pentru avioanele civile din Rusia

17 februarie 2023, 23:09

O întâlnire care, din spusele liderului de la Kremlin, a avut pe agendă teme legate de securitate și apărare.

Liviu Iurea, corespondent TVR, Moscova: Întâlnirea Putin – Lukașenko nu a avut loc la Kremlin, ci la reședința președintelui rus din afara Moscovei, probabil pentru a scoate în evidență relația apropiată dintre cei doi. Nu au fost luate decizii cruciale pentru viitorul celor două state sau cel puțin încă nu le știm noi. Am aflat doar că Belarus va produce componente și piese de schimb pentru avioanele civile din Rusia.

Înainte de această vizită la Moscova, principalul aliat al lui Putin a vorbit pentru prima oară de la invazia rușilor în Ucraina cu presa internațională, precizând în ce condiții Belarus nu va lupta în Ucraina.

Alexander Lukașenko, preşedintele Belarus: Suntem un popor paşnic. Sub nici o formă nu plănuim să trimitem soldaţi în Ucraina, doar dacă Belarus va fi atacată.

Vizita lui Lukașenko la Moscova are loc la doar o zi după ce președintele Zelenski i-a transmis liderului de la Minsk un avertisment, ținând cont că acum un an invazia a pornit în mare parte din această țară, unde rușii își masaseră trupele.

Volodimir Zelenski, preşedintele Belarus: Ar fi o greşeală imensă pentru el şi pentru Belarus. O greşeală istorică.

Recent, rușii au făcut exerciții comune aeriene în Belarus și există informații că avioanele și elicoptere de luptă au rămas acolo.

Exercițiile militare comune ale forțelor aeriene din Belarus și Rusia au avut loc între 16 ianuarie și 1 februarie.

Manevrele au alimentat temerile la Kiev și în țările occidentale că Rusia ar putea folosi Belarus pentru a lansa o nouă ofensivă terestră împotriva Ucrainei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite