Instituții publice din toate județele țării și din Capitală cer deblocarea unor posturi. Cele mai multe sunt în spitale

9 January 2024, 14:36 (actualizat 9 January 2024, 15:04)

În total, e vorba de 81 de posturi, cele mai multe fiind în instituții sanitare.

Iată lista acestora

Pe lista instituțiilor care cer deblocarea posturilor pentru a organiza concursuri se numără mai multe spitale județene, dar și clinice, de urgență, din București, cum ar fi: Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș, Spitalul Colțea, Spitalul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Dan Theodorescu, Spitalul de Copii Victor Gomoiu, Spitalul Clinic Prof. Dr. Th. Burghele, Spitalul Clinic Cantacuzino, Spitalul Nicolae Malaxa, Spitalul Colentina, Spitalul de Boli Reumatismale Ion Stoia, Spitalul Sfânta Maria, Spitalul Carol Davila, Spitalul Foișor, Spitalul Filantropa, Spitalul Obregia, Spitalul Panait Sârbu.

Printre instituțiile care au nevoie acută de personal se numără și direcțiile de protecție a copilului, centre pentru vârstnici, cantine de ajutor social, centre pentru persoane cu dizabilități, direcții de asistență socială.

Preşedintele Uniunii Sindicale SANITAS Bucureşti, Viorel Huşanu, a declarat recent că cele 19 spitale din subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti au nevoie urgentă de deblocarea posturilor, “pentru că nu mai are cine lucra în aceste spitale”, în timp ce la nivel naţional ar fi nevoie de 30.000 de posturi.

“Guvernul a promis că va debloca 14.000 de posturi în 2023, nu s-a întâmplat acest lucru, au fost deblocate doar 4.000 de posturi. (…) Noi suntem în perioada de strângere de semnături pentru greva generală, în Bucureşti. În luna februarie vom face mişcări de protest, până la această grevă generală”, a precizat preşedintele Uniunii Sindicale SANITAS Bucureşti. 

Ministrul Finanțelor a anunțat că acceptă deblocarea angajărilor în spitale.

MARCEL BOLOŞ – ministrul Finanţelor: Sunt 5 mii de posturi care sunt solicitate pentru a fi scoase la concurs, așteptăm și memorandumul de la MS și prim ministrul va decide în ședința de guvern. Probabil se va rezolva în cursul acestei săptămâni.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite