Instanța urmează să decidă dacă îi prelungește măsura controlului judiciar lui Iulian Dumitrescu, președintele suspendat al CJ Prahova
Baronul PNL de Prahova, Iulian Dumitrescu, acuzat de luare de mită, vrea să scape de controlul judiciar și își cere înapoi bunurile pe care procurorii DNA au pus sechestru. El și-a susținut solicitarea alături de avocat, la Tribunal. Judecătorii au amânat însă decizia pentru 12 februarie. Dacă va primi un verdict favorabil, președintele suspendat al Consiliului Județean Prahova ar putea să își reia funcția și chiar să plece din țară.
Avocatul lui Iulian Dumitrescu respinge acuzațiile DNA potrivit cărora politicianul ar fi primit o mită mascată de peste 3 milioane de euro de la un om de afaceri care avea contracte în Prahova. Cumnatul politicianului a vândut o firmă care avea contracte în Prahova. Procurorii DNA susțin că în prețul acelei firme era inclusă și era mascată și mita de peste 3 milioane de euro.
Apărarea respinge aceste acuzații.
Cristian Ene, avocatul lui Iulian Dumitrescu: Interpretarea sumei respective este, din punctul nostru de vedere, un act comercial. Tocmai de aceea, urmează ca judecătorii să se pronunțe.
Și sora politicianului a solicitat să i se ridice controlul judiciar.
Iulian Dumitrescu este acuzat și de fals în declarații. El nu ar fi trecut în declarațiile sale de avere aproape 3 milioane de lei pe care i-ar fi primit de la sora lui. Potrivit DNA, politicianul ducea o viață de lux: locuia într-un apartament de 800 de metri pătrați la Stejarii, pentru care plătea 6.000 de euro chirie. El și soția sa conduceau două autoturisme Lamborghini și Bentley, de peste jumătate de milion de euro și ar fi cheltuit în doar un an peste 600.000 de euro, pe vacanțe în Maldive, Dubai și alte destinații.
Era unul dintre liderii cu greutate din PNL. După ancheta DNA, el s-a autosuspendat din funcția politică de primvicepreședinte al liberalilor. Și nu are voie să-și exercite funcția de șef al Consiliului Județean.