„Îngerul morţii copiilor” prin sufocare se întoarce. Risc real de difterie
Îngerul morţii prin sufocare, cum este supranumită difteria, revine! Boala este extrem de agresivă, iar specialiştii trag un semnal de alarmă, după ce un băiat de 10 ani din Germania a murit. Nu era vaccinat. În Europa au fost sute de cazuri de difterie şi mai multe decese, în ultimii ani, dar în Africa sunt cu miile. Medicii spun că este un risc real ca boala să reapară şi în România, unde tot mai puţini copii sunt vaccinaţi.
Copilul de 10 ani care a murit în Berlin era sănătos, înainte să facă difterie. Nu era vaccinat. Fără protecţie, s-a stins după trei luni de chin. Toxina secretată de bacilul difteric poate ataca grav multe organe şi sisteme ale organismului.
Difteria este supranumită şi „îngerul morții copiilor prin sufocare” de la falsele membrane care împiedică respiraţia.
Dr. Simin-Aysel Florescu, manager, Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” Bucureşti: Nu-ţi dai seama, ajungi la doctor până să-ţi dai seama. Riscul de boală severă şi deces este extrem de mare. Singura noastră scăpare reală de această boală este vaccinarea.
În România, rata vaccinărilor s-a prăbuşit însă. Pentru a avea protecţie de grup, cel puţin 90 la sută dintre copii ar trebui să fie vaccinaţi. Dar numai jumătate sunt.
Dr. Raluca Ghionaru, preşedinte, Asociaţia pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie: Cei mai mulţi dintre părinţi sau dintre adulţi refuză vaccinarea, pentru că nu au cunoştinţele necesare. Dezinformarea sau neinformarea reprezintă primul motiv. Probabil că cel mai important lucru este să stăm de vorbă cu pacienţii, să le explicăm ce înseamnă boala, care sunt riscurile, cât de vechi este vaccinul. Este unul dintre cele mai vechi pe care le folosim.
Cătălin Viorel Nan, preşedinte, Federaţia Naţională a Părinţilor din România: Repartiţia cazurilor de difterie este un semnal de alarmă, care ne arată că trebuie să regândim modul în care abordăm vaccinarea. Vaccinurile împotriva bolilor grave precum difteria, de-a lungul timpului şi-au demonstrat eficienţa.
Datorită campaniilor de vaccinare din trecut, în România nu au mai fost din 1989 cazuri confirmate cu difterie cauzată de tulpini toxigene.
În noiembrie, anul trecut, la Spitalul Victor Babeş din Capitală au fost internaţi doi bărbaţi cu o altă formă de difterie şi s-au vindecat.
Diana Brâncuş, jurnalist senior TVR: Erau consumatori de droguri intravenoase, care aveau tulpina care produce doar modificări locale, la nivelul pielii. Medicii se aşteaptă însă să apară oricând şi cazuri de boală care se transmite pe calea aerului.
Orice caz suspect trebuie raportat imediat pentru analize. Bacilul care poate fi luat din aer circulă în mai multe ţări în care a scăzut rata vaccinărilor.
Dr. Adrian Marinescu, manager interimar, Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş”: Războiul din Ucraina şi situaţiile complicate din jur pot să ducă la nişte situaţii în care să apară boli precum difteria. Poliomielită, tuberculoză în număr tot mai mare. Există un risc real.
Programul naţional de vaccinare include doze care asigură protecţia împotriva difteriei la 2, 4 şi 11 luni, cu rapel între 5 şi 6 ani şi la 14 ani. Şi adulţii pot face gratis rapelul, odată la 10 ani, prin medicul de familie.
Dacă schema Diftero-Tetano-Pertussis este incompletă, părinţii sunt sfătuiţi să ceară recuperarea vaccinării.