Bebeluși morți din cauza tusei convulsive. Medicii, îngrijorați de focarele din familie. Numărul îmbolnăvirilor a explodat după refuzul imunizării

8 februarie 2025, 19:31

Tusea convulsivă, cunoscută şi ca tuse măgărească, trimite în spital familii întregi. Sunt inclusiv bebeluşi care ajung la terapie intensivă pentru că tusea pur şi simplu îi lasă fără aer, iar de aici se ajunge la convulsii şi la leziuni ale creierului. Medicii sunt uimiți de numărul tot mai mare de persoane care refuză vaccinarea, deși sunt tot mai multe maladii evitabile prin imunizare.

Numărul cazurilor de tuse convulsivă a explodat în România, dar şi în celelalte ţări europene, după ce tot mai multe persoane au refuzat imunizarea.

Infecţia, de care poţi fi protejat prin vaccinare, este cauzată de o bacterie transmisă prin aer.

Bolnavul este extrem de contagios chiar şi 3 săptămâni de când apar simptomele, dacă nu este tratat corect. Antibioticul ar trebui luat cât mai repede.

Cei infectaţi tuşesc atât de rău, încât ajung să verse și să nu mai aibă aer. Chiar şi cu tratament, tusea poate să țină și 100 de zile.

CUM POŢI DEPISTA TUSEA CONVULSIVĂ

Orice persoană care tuşeşte de cel puţin două săptămâni și are cel puţin unul dintre următoarele 3 simptome:

– accese de tuse intense şi prelungite

– vărsături după accesele de tuse

– inspiră zgomotos („tuse măgărească”) SAU

– episoade de apnee la copilul în vârstă de sub 1 an.

Dr. Simin-Aysel Florescu, manager, Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” Bucureşti: Avem cazuri de tuse convulsivă foarte multe, din ce în ce mai multe. Focare familiale. Vin toţi fraţii din casă, cu mama, cu tatăl. Un sindrom tusigen care poate să ajungă până la stop respirator, hemoragii conjunctivale, rupturi de coastă, rupturi de diafragmă din cauza tusei care nu se mai opreşte. Cred că nu există raport de gardă la care să nu avem 2-3 cazuri, cel puţin, noi, care se internează cu tuse convulsivă. Bineînţeles că niciunul nu e vaccinat. Dacă e vorba de sugărei, e un dezastru.

Bebeluşii pot ajunge la convulsii şi leziuni pe creier, iar adulţii la encefalopatie.

Tusea convulsivă le poate fi chiar fatală sugarilor, gravidelor, celor cu astm bronşic sau cu alte boli pulmonare, dar şi celor cu imunitatea scăzută.

Diana Brâncuș, jurnalist senior TVR: Aproape 3.000 de bolnavi au ajuns la doctor cu tuse convulsivă, de la începutul anului trecut până acum. Majoritatea nevaccinaţi. Peste trei sferturi erau bebeluşi sau copii mai mici de 4 ani, pe care boala îi poate nenoroci pe viaţă. Cinci sugari au fost răpuşi de tusea extrem de severă. Unii nu aveau nici măcar o lună de la naştere şi nu puteau fi vaccinaţi atât de devreme.

Dr. Raluca Ghionaru, medic de familie, preşed. Asociaţia pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie: Persoanele din jurul nostru care din diverse motive nu pot accede la vaccinare ar putea beneficia de imunitatea de cohortă. Din păcate, în momentul acesta suntem expuşi din punctul ăsta de vedere, pentru că rata de acoperire vaccinală este mult sub cea protectoare.

Cătălin Viorel Nan, preşedinte, Federaţia Naţională a Părinţilor din România: Suntem în era dezinformării şi, din păcate, aceste dezinformări ajung să fie mai răspândite decât informările. Părinţii trebuie să se informeze corect şi să ia decizii în interesul sănătăţii copiilor lor, dar şi autorităţile să comunice mai bine.

Dr. Simin-Aysel Florescu, manager, Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” Bucureşti: Toate aceste cazuri pot fi prevenite printr-o banală vaccinare, sigură, cunoscută de zeci de ani.

Tusea convulsivă poate fi prevenită cu vaccinul hexavalent şi cu vaccinul Diftero-Tetano-Pertussis, care şi-a dovedit siguranţa în 8 decenii.

Vaccinarea este recomandată gravidelor în ultimul trimestru de sarcină şi sugarilor la 2, 4 și 11 luni, cu rapel la 5 şi 14 ani.

Adulţii pot face gratuit vaccinul DTP o dată la 10 ani.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite