Infirmieră reținută după ce ar fi bătut o tânără cu dizabilități, într-un centru din Bihor

4 November 2025, 12:59 (actualizat 4 November 2025, 21:32)

Infirmiera centrului de recuperare pentru persoane cu dizabilități din județul Bihor, care a fost filmată în timp ce lovea o pacientă în curtea unității, a fost reținută. Atenție urmează informații și imagini cu puternic impact emoțional.

Ea este cercetată pentru purtare abuzivă și lovire sau alte violențe, iar judecătorii decid azi dacă dispun arestarea preventivă.

În Centrul din Bratca sunt 50 de persoane cu dizabilități grave, care necesită îngrijire și supraveghere permanentă.

Vă reamintim că în caz de urgență, puteți apela numărul Telverde 0800 500 333 destinat victimelor violenței domestice.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, incidentul a avut loc în data de 2 noiembrie, în jurul orei 15.00, în curtea centrului de recuperare și reabilitare. Femeia, în vârstă de 45 de ani, angajată ca infirmieră, ar fi lovit o tânără de 20 de ani, internată în centru, cu o nuia.

Imagini șocante | Bărbat bătut de un angajat al unui centru pentru persoanele cu dizabilități, în Bihor

Incident revoltător într-un centru de recuperare pentru persoane cu dizabilități din județul Bihor. Imagini care au apărut pe rețelele sociale, iîn care un pacient era lovit crunt de două persoane chiar în incinta centrului, au declanșat un val de reacții și mai multe anchete. Poliția s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă.

În același context, un bărbat de 36 de ani, de asemenea internat în instituție, ar fi agresat-o pe tânără prin lovire cu piciorul.

În urma agresiunii, victima a suferit leziuni care necesită între 2 și 3 zile de îngrijiri medicale, au precizat anchetatorii.

După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a femeii, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bihor.

În ceea ce îl privește pe bărbatul de 36 de ani, acesta va fi supus unei expertize medico-legale psihiatrice pentru stabilirea discernământului.

Autoritățile s-au sesizat și au declanșat anchete după ce imaginile cu agresiunea au fost făcute publice pe un grup de Facebook.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de purtare abuzivă și lovire sau alte violențe.

Autoritățile reamintesc că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.

Conducerea centrului a declanșat o anchetă internă și a anunțat că angajata a fost suspendată din serviciu și i s-a interzis contactul cu pacienții.

Șeful DGASPC a declarat că un astfel de comportament violent este inacceptabil, dar consideră că incidentul ar putea fi legat de volumul mare de muncă din unitate, unde există un deficit de peste zece posturi.

La numărul Telverde 0800.500.333 puteți sesiza cazurile de violență domestică.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite