Începe Les Films de Cannes à Bucarest. Cristian Mungiu: Răul făcut că au dispărut sălile de cinema în ultimii 25 de ani e ireparabil
De la ora 19:00, e gala de deschidere la cinematograful de la Muzeul Țăranului Român.
Se proiectează 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, în prezenţa echipei: actorii Anamaria Marinca, Laura Vasiliu, Vlad Ivanov și regizorul Cristian Mungiu.
Apoi rulează filmul premiat cu Palme d’Or anul acesta, The Square, al suedezului Ruben Östlund. Suedezul n-a putut veni în România, dar va răspunde la întrebări pe Skype.
Cristian Mungiu: Să dăm șansa unor categorii cât mai ample de filme să-și găsească publicul, sub forma unor evenimente. Cu sălile de cinema e mai complicat, pentru că ține de o inițiativă privată, cum putem să avem noi în cadrul festivalurilor. Costă destul de mult să recreezi o sală de cinema. Răul făcut că au dispărut sălile de cinema în ultimii 25 de ani e ireparabil, în sensul că sunt vreo două generații care nu au mai mers la sală și, ca atare, tinerii au redescoperit cinema-ul direct pe telefon și pe net, deci e destul de complicat. Dar, de asta și facem festivaluri, de asta le și facem în săli de tip ecran unic și nu la mall, ca să comunicăm faptul că experiența de cinema e mai amplă decât vizionarea filmului. Că filmul îl vezi și pe telefon la semafor, dar experiența de a vorbi, de a asculta regizorul în sală, de a vorbi cu publicul, toate lucrurile astea se întâmplă numia în sală.
Les Films de Cannes à Bucarest se desfășoară în perioada 13-22 octombrie.