Patru persoane decedate în incendiul izbucnit la o navă aflată pentru reparaţii în Şantierul Naval Midia
Patru persoane au murit în urma incendiului care a izbucnit, joi, la compartimentul motor al unei nave aflată pentru reparaţii în Şantierul Naval Midia. Incendiul a fost lichidat cu ajutorul instalatiilor fixe de CO2 din cadrul navei.
Inițial au fost găsite primele două victime decedate, apoi, la scurt timp, încă două.
“Au fost identificate până acum două victime, din păcate prezintă leziuni incompatibile cu viaţa. Continuăm căutarea”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Dobrogea”.
Pompierii constănţeni intervin joi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o navă aflată la cheu, pentru reparaţii, în Şantierul Naval Midia, fiind formate şi dispozitive de căutare şi salvare a patru persoane despre care s-a presupus că au fost surprinse la interior.
ISU acționează cu 6 mașini de stingere, o autoscară, 2 SMURD și o autospecială pentru transport personal și victime multiple.
Se continuă răcirea perimetrală a pereților navei și se continuă căutările persoanelor posibil surprinse de foc.

