Incendiile din California, mărturiile unei mame: Cea mai mare teamă pe care am avut-o a fost că fiul meu a ars şi a suferit. Cred că moartea prin ardere trebuie să fie cea mai dureroasă

15 January 2025, 19:23

În sudul Californiei, peste 150 de kilometri pătraţi de teren sunt încă în flăcări. Mai mult de 6 milioane de oameni sunt sub ameninţarea incendiilor, în timp ce pompierii încearcă să stăpânească cele patru focare. Misiune dificilă, pentru că vântul bate din ce în ce mai tare. Cel puţin 25 de oameni şi-au pierdut viaţa şi 13 sunt dispăruţi din cauza incendiilor. Poliţia a arestat 9 persoane pentru furt din ruinele caselor arse şi una prinsă în timp ce dădea foc unei pajişti.

Sudul Californiei este, încă, în flăcări. 8.500 de pompieri din şapte state americane, din Mexic şi Canada fac eforturi să stăpânească focul. Mărturiile supravieţuitorilor sunt cutremurătoare. O mamă a fost salvată, în timp ce fiul ei de 33 de ani, cu mobilitate redusă din cauza unei paralizii, a rămas în casă.

Supravieţuitoare: Cea mai mare teamă pe care am avut-o a fost că el a ars şi a suferit. Cred că moartea prin ardere trebuie să fie cea mai dureroasă. Dar şeful pompierilor a spus nu, a pierit de intoxicaţie cu monoxid de carbon, asta m-a făcut să mă simt puţin mai bine. Îmi cer scuze. Nu pot să cred că fiul meu nu va mai fi cu mine. Nu pot nici să îmi pornesc telefonul.

Bilanţul celor care şi-au pierdut viaţa sau au fost declaraţi dispăruţi de rude sau prieteni creşte de la o zi la alta. Echipaje de căutare şi salvare avansează, pas cu pas, pe zeci de kilometri pătraţi de cenuşă şi moloz. Ei sunt ajutaţi de prieteni de nădejde, câinii special antrenaţi pentru identificarea victimelor.

Cei care au fugit din calea flăcărilor s-au întors să îşi vadă casele, în zonele în care autorităţile le-au permis. Ei îşi amintesc infernul din care au scăpat.

Aaron Lubeley, rezident: Erau flăcări în curtea mea. Încă nu eram zonă de evacuare obligatorie. Zburau scântei prin aer. Am intrat în panică. Când te uiți la ușa casei tale care a dispărut și ai câteva momente pentru contemplare, (te întrebi) ce înseamnă asta cu adevărat pentru viața mea? Adică, încă nu înțeleg pe deplin că tot ce am a dispărut.

Peste 12.000 de locuinţe, firme, şcoli au fost distruse de flăcări.

Cauza incendiilor nu este, încă, identificata oficial. Anchetatorii verifică mai multe piste: o mână criminală, defecţiuni ale reţelei electrice sau focare rămase de la artificiile de la Revelion. Investigaţiile vor mai dura.

Eforturile de reconstrucţie par covârşitoare. Se estimează că e nevoie de cel puţin 250 de miliarde de dolari pentru ca zonele incendiate să poată fi iarăşi locuite.

Ar putea fi cel mai costisitor dezastru natural din istoria Statelor Unite, depăşind uraganul Katrina din 2005.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite