Încă doi senatori POT şi-au dat demisia din partid. Partidul Oamenilor Tineri rămâne fără grup în Senat

26 May 2025, 18:03 (actualizat 26 May 2025, 18:34)

Încă doi senatori POT şi-au anunţat demisiile. Ei au acuzat conducerea formaţiunii că a ales „un drum greşit”. Prin urmare, Partidul Oamenilor Tineri rămâne fără grup parlamentar în Senat.

Doi senatori ai partidului POT, Liviu-Iulian Fodoca și Ștefan Borțun, și-au anunțat demisia în plen. Astfel, grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri (POT) din Senat a fost desființat.

Senatorul Liviu-Iulian Fodoca, ales în Circumscripția electorală nr.33 Sălaj, a spus că a demisionat din cauza conducerii POT, care a ales ‘un drum greșit’. Liviu-Iulian Fodoca  a spus că, treptat, proiectul politic a fost subordonat intereselor unui alt partid parlamentar.

Senatorul Ștefan Borțun, ales în circumscripția numărul 38, Tulcea, a transmis că a demisionat din POT, după luni întregi de ‘apeluri și demersuri sincere’ adresate conducerii partidului, în speranța realizării unui proiect politic către societate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite