În Iran au început oficial funeraliile de stat ale fostului lider suprem, Ali Khamenei, ucis în atacurile americano-israeliene
Mii de iranieni începuseră să se adune sâmbătă în zori la Marea Mosalla din Teheran, marele sit islamic unde încep ceremoniile funerare pentru ayatollahul Ali Khamenei, fostul lider suprem ucis de loviturile aeriene în primele ore ale războiului declanşat în 28 februarie de SUA şi Israel împotriva Iranului, relatează AFP.
Sicriul lui Khamenei, pe care este aşezat cunoscutul turban negru purtat de ayatollah, este expus în incinta compexului. Alături sunt şi sicriele membrilor de familie ucişi odată cu ayatollahul – una din fiicele sale, un ginere, o noră şi o nepoată în vârstă de un an şi două luni.
Mulţimea, în care majoritatea purta haine negre, s-a format chiar înainte ca televiziunea de stat să anunţe, puţin înainte de ora locală 6.00 (02.30 GMT) începutul omagiilor publice. Mulţi din cei sosiţi purtau drapele şiite roşii cu textul “Martir”, iar unii au scandat “Răzbunare!”.
Autorităţile iraniene au anunţat că se aşteaptă ca la funeralii să participe între 15 şi 20 de milioane de oameni doar în capitală; evenimentul va fi, probabil, cel mai mare de acest gen din istoria Iranului şi va dura şase zile.
Încă nu s-a confirmat prezenţa la ceremonii a fiului ayatollahului, Mojtaba Khamenei, care a preluat conducerea regimului islamic la începutul lui martie, deşi se pare că a fost rănit şi el de atacurile americano-israeliene. El nu a apărut niciodată în public de când este lider suprem, ci doar a transmis comunicate.
Ceremoniile funerare trebuiau să aibă loc în martie, dar au fost amânate din cauza războiului.

