Imagini dezolante după incendiul din Vrancea. Oamenii caută printre ruine ce mai poate fi salvat

27 April 2026, 12:46 (actualizat 27 April 2026, 12:47)

Zeci de familii din Vrancea trec prin momente dramatice, după ce casele lor au fost mistuite de flăcări. Vă avertizăm, urmează informații și imagini cu impact emoțional.

Un incendiu alimentat de vântul puternic s-a extins rapid și a distrus peste 30 de gospodării din satul Rucăreni. Șapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar două au ajuns la spital.

Din cauza degajărilor mari de fum, autoritățile au emis și un mesaj Ro-Alert. Pompieri din mai multe județe au intervenit pentru stingerea focului, însă misiunea lor a fost îngreunată de vijelie.

La peste 24 de ore de la izbucnirea incendiului, imaginile sunt dramatice.

Oamenii au început să se întoarcă la gospodării ca să vadă dacă mai pot recupera ceva. În multe locuri, însă, totul este scrum. Au rămas în picioare doar câteva garduri, sobe și obiecte din fier care au rezistat flăcărilor.

Potrivit unui prim bilanț al autorităților, 25 de locuințe au fost distruse complet, iar alte două anexe gospodărești au fost afectate în proporție de 100%.

Pe teren au ajuns echipe de la Prefectură, alături de pompieri și reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții, pentru evaluarea pagubelor.

Marți este așteptată și o comisie de la Guvern, care va verifica situația și modul în care au fost făcute evaluările.

Guvernul a anunțat că familiile afectate vor primi sprijin de urgență. Comitetul Național pentru Situații de Urgență urmează să aprobe sumele necesare, iar primele ajutoare ar trebui acordate până joi.

Oamenii rămași fără case au stat, în primă fază, la rude și prieteni. La Primăria Soveja au început deja să vină mesaje din toată țara, de la persoane care vor să ajute familiile sinistrate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite