Ilie Bolojan: Reforma companiilor de stat dusă la capăt va însemna rezultate reale în economie și în bugetul public

Premierul Ilie Bolojan
16 April 2026, 20:52 (actualizat 16 April 2026, 21:10)

Premierul Ilie Bolojan a explicat, joi seară, într-o postare pe pagina sa de Facebook, în ce constă reforma companiilor de stat și a anunțat că vor fi lansate noi evaluări, în următoarele 30 de zile, pe baza unor criterii legate de importanța strategică și situația financiară a companiilor.

Explicațiile premierului vin în contextul în care Guvernul a dat undă verde pentru reforma a 22 de companii de stat care au acumulat datorii ce depășesc patru miliarde de lei și au înregistrat pierderi de peste un miliard într-un singur an. Unele dintre societăți vor fi închise, altele urmează să fie listate la bursă.

România are peste 1.500 de companii în care statul este acționar, iar multe dintre ele funcționează ineficient și generează pierderi semnificative pentru bugetul public. În total, vorbim de aproximativ 14 miliarde de lei pierderi în ultimii ani, bani care ar fi putut merge în investiții importante pentru români. Am început această reformă cu un proiect-pilot care vizează 22 de companii din energie, transporturi și industrie. Doar acestea au acumulat, într-un singur an, datorii bugetare de peste 4 miliarde de lei și pierderi de peste 1 miliard de lei. Aceasta este factura anuală pe care românii o suportă din cauza lipsei de decizie. Această reformă pornește de la principiul că statul trebuie să se comporte ca un proprietar responsabil. Asta înseamnă să știe clar ce deține, de ce deține și ce face mai departe cu fiecare companie. Problema este acumulată în ani de zile“, a scris Ilie Bolojan în postarea sa.

Citește și Oana Gheorghiu: Reforma companiilor de stat înseamnă ca statul să înceapă să se comporte ca un proprietar responsabil

Primul ministru a precizat că au fost stabilite câteva direcții de acțiune:

  • Companiile din infrastructura critică, precum ELCEN, Oil Terminal sau CFR SA, vor fi susținute prin investiții și o administrare mai profesionistă, pentru că au un rol esențial în funcționarea economiei.
  • Pentru companii cu rol strategic, precum Avioane Craiova sau Romaero, deciziile vor fi luate coordonat între instituțiile implicate, pe baza unor analize și audituri independente, astfel încât să fie clar cum poate fi valorificat mai bine potențialul lor industrial.
  • Acolo unde este nevoie de modernizare, avem în vedere alinierea la modele europene, cum este cazul Companiei pentru Controlul Cazanelor (CNCIR), care va fi reorganizată pentru a deveni o structură mai competitivă și mai apropiată de standardele operatorilor similari din Europa.
  • Companiile cu probleme (pierderi, subvenții în creștere an de an), precum CFR Călători, Metrorex sau TAROM, intră într-un proces de redresare operațională, cu măsuri de eficientizare și expertiză internațională.
  • Unde există suprapuneri și ineficiență, vom face fuziuni și integrări. De exemplu, în cazul unor companii precum Telecomunicații CFR sau Tipografica Filaret, scopul este reducerea costurilor și creșterea eficienței.
  • Iar acolo unde companiile nu mai au viitor, le închidem treptat și ordonat. Cazuri precum CFR Marfă sau Petrotrans arată de ce această reformă nu mai poate fi amânată. Nu mai putem accepta situații în care companii aflate în faliment de ani de zile continuă să consume bani publici.

Companii listate la bursă

  • În paralel, este în lucru o listă de companii care ar putea fi listate la bursă, prin vânzarea de pachete minoritare de acțiuni, în funcție de profilul fiecăreia.
  • Statul va rămâne acționar majoritar, iar controlul asupra deciziilor strategice va fi menținut integral.
  • Printre companiile avute în vedere se află Hidroelectrica, Romgaz și CEC Bank, iar pentru altele, precum Transgaz, Portul Constanța sau Poșta Română, procesul depinde de îndeplinirea unor condiții prealabile.

Citește și Oana Gheorghiu: CFR Marfă își va declara falimentul până la 31 mai

România nu își mai permite risipa și blocajele de până acum. Reforma companiilor de stat dusă la capăt va însemna rezultate reale în economie și în bugetul public, în beneficiul României și al oamenilor, își încheie mesajul premierul Ilie Bolojan.

Citește și PSD anunță că “respinge categoric vânzarea companiilor strategice ale statului român”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite