Igor Dodon, declarații controversate în campania electorală: ”Va fi la fel ca în Ucraina. Aici vor bombarda câteva lucruri”. Comisia Electorală avertizează că astfel de poziționări sunt interzise
Declarație controversată a fostului președinte al Republicii Moldova. Igor Dodon, unul dintre liderii Blocului Electoral Patriotic a declarat, la o acțiune de campanie, că dacă se va vota pentru Partidul Acţiune şi Solidaritate, atunci în Republica Moldova va fi război, la fel ca in Ucraina. Partidul Acţiune şi Solidaritate condamnă comportamentul politicianului. Iar Comisia Electorală avertizează că astfel de poziționări sunt interzise de codul de conduită a concurentului electoral.
Igor Dodon, candidat la funcţia de deputat, Blocul Patriotic: Prima ce va fi, dacă Doamne fereşte, rămâne, va fi ca în Ucraina. Va fi la fel ca în Ucraina. Aici vor bombarda câteva lucruri, vor începe provocările şi, din păcate, vom fi atraşi în război. De asta, dacă nu vrem război, dar noi nu vrem război, nici cei de dreapta nu vor, nici cei care au votat cu Maia Sandu, noi suntem obligaţi să ne debarasăm de ei. De aceea, pe 28 septembrie, îi alungăm pe toţi.
Partidul Acţiune şi Solidaritate a infirmat acuzaţiile lui Dodon şi le-a catalogat drept minciuni. Într-un comunicat se precizează că PAS și președinta Maia Sandu sunt la guvernare și au menținut pacea și stabilitatea, în ciuda minciunilor lui Dodon și a tentativelor de destabilizare.

La aceeaşi întâlnire electorală, liderul socialist a declarat că va aduce gaz mai ieftin din Federaţia Rusă, dacă va obţine majoritatea în Parlament.
Igor Dodon, candidat la funcţia de deputat, Blocul Patriotic: Cei care mă urmăriţi pe reţelele de socializare aţi văzut că m-am întâlnit la Moscova pe problema gazului şi ei sunt gata să ne dea gaz cu 6, 8 lei. Real. Eu acum nu arunc chipiul.
Subiectul gazului ieftin din Rusia este una dintre temele campaniei Blocului Patriotic. Dar chiar liderul de la Kremlin a declarat că Rusia este în prag de o criză a gazelor.
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: La noi (n.r. în Rusia) se prevede un deficit de gaz. Noi nu avem conexiuni cu diferite componente ale infrastructurii energetice, la noi este necesară o dezvoltare sistemul de conexiune. Dar, în acelaşi timp, avem o cantitate mare de cărbune.
Într-un comunicat pentru TVR Moldova, Comisia Electorală Centrală a făcut apel către toți competitorii să desfășoare o campanie legala, corectă, bazată pe respect reciproc, fără mesaje ofensatoare sau menite să inducă frică alegătorilor.
