Haos pe piețele financiare. Euro câștigă teren. Investitorii și-au pierdut încrederea în moneda americană

4 April 2025, 08:15

Anunțurile recente făcute de Donald Trump privind noile tarife comerciale au zdruncinat piețele financiare internaționale și au slăbit încrederea în dolarul american. Investitorii au început să evite moneda SUA, considerată prea riscantă în actualul climat economic, și s-au orientat către alternative mai stabile.

Euro a avut cea mai bună zi din ultimii peste nouă ani, iar dolarul a ajuns la minimele ultimelor șase luni în fața yenului japonez și a francului elvețian. Un semnal clar că piețele reacționează rapid atunci când politicile comerciale devin impredictibile.

Așadar, moneda americană a înregistrat scăderi semnificative: minus 1,8% față de yenul japonez și o pierdere și mai abruptă, de 2,25%, față de francul elvețian. Deutsche Bank a lansat un avertisment clar: dolarul riscă o criză de încredere. Potrivit analiștilor, fluxurile globale de capital ar putea începe să ocolească moneda americană, iar mișcările valutare riscă să devină și ele dezordonate.

Pe fondul slăbirii dolarului, euro a profitat din plin. Moneda europeană a câștigat 2,2% într-o singură zi, atingând un maxim al ultimelor șase luni, adică un euro s-a vândut cu 1,10 dolari. Este cel mai mare avans înregistrat într-o singură zi din decembrie 2015 până acum. Acest salt reflectă atât încrederea sporită în euro, cât și nervozitatea investitorilor față de politica economică americană.

Ca o concluzie, aceste cifre ne arată cât de repede pot reacționa piețele la deciziile politice. Iar când încrederea scade, consecințele vin imediat, fie că discutăm despre curs valutar, burse și o să se simtă bineînțeles și în buzunarele oamenilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă