Guvernul Serbiei a aprobat reintroducerea serviciului militar obligatoriu
Guvernul Serbiei a aprobat vineri reintroducerea serviciului militar obligatoriu, desfiinţat în urmă cu 15 ani, a declarat preşedintele Aleksandar Vucic, citat de Reuters.
Şeful statului a apreciat decizia ca pe un pas important pentru creşterea capacităţii de apărare a ţării.
Cabinetul a comunicat că va alcătui un grup de lucru pentru lansarea procesului.
Unul din obiective este ca toţi bărbaţii să satisfacă un stagiu de instruire de 60 de zile şi să participe la exerciţii militare timp de 15 zile. Pentru femei, serviciul va fi pe bază de voluntariat.
Reuters consemnează că unii experţi militari au criticat planul, arătând că va fi costisitor, iar un stagiu militar scurt va contribui în mică măsură la capacitatea de apărare naţională.
Forţele armate sârbe au devenit complet profesioniste în 2011, însă agenţia citată menţionează că sunt în continuare prost plătite şi echipate.
Serbia, candidată la Uniunea Europeană, a menţinut serviciul militar voluntar şi unităţi de rezervişti.
Ţara rămâne neutră, dar s-a alăturat în 2006 programului NATO Parteneriatul pentru Pace, iar în 2015 a semnat Planul de Acţiune pentru Parteneriat Individual, cel mai înalt nivel de cooperare cu alianţa al statelor care nu intenţionează să adere la aceasta.
„Nu intenţionăm să atacăm pe nimeni, dar vrem să îi respingem pe cei care ne ameninţă”, a declarat Vucic săptămâna trecută, când a semnat un acord pentru reintroducerea recrutării.
Croaţia vecină, care a făcut parte alături de Serbia din fosta Iugoslavie, a luat recent o măsură similară: ministrul apărării a anunţat luna aceasta că de la 1 ianuarie 2025 se va reveni la recrutarea obligatorie, suspendată din 2008.
După destrămarea statului iugoslav în deceniul 1990, relaţiile între Belgrad şi Zagreb au rămas reci. Ambele state continuă să achiziţioneze armament modern, unii experţi apreciind chiar că este vorba de o cursă a înarmării. Preluare Agerpres