Guvernul Dăncilă a depus jurământul. Iohannis:Sper să înceteze țopăiala guvernamentală. Afectarea independenței justitiei este de neacceptat

29 ianuarie 2018, 18:30

La ceremonie au participat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, preşedintele CCR, Valer Dorneanu, consilierul prezidenţial Laurenţiu Ştefan.

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis, luni, membrilor noului Cabinet, condus de Viorica Dăncilă, că speră că, odată cu al treilea Executiv propus de coaliţia PSD-ALDE, să înceteze „această ţopăială guvernamentală”, despre care spune că anul trecut a dus la degradarea climatului social şi la o stare de spirit care nu este benefică societăţii.

„La doar un an de la alegerile parlamentare am avut deja un al treilea Cabinet PSD-ALDE, după un dublu eşec cu guvernele anterioare. În mod sigur, nu aceasta este performanţa pe care o aşteptau românii. Sper că odată cu învestirea celui de-al treilea Executiv propus de majoritatea parlamentară să înceteze şi această ţopăială guvernamentală, care a dus anul trecut la degradarea climatului social, la o stare de spirit care nu poate fi benefică dezvoltării unei societăţi”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, după depunerea jurământului de învestitură de către membrii Cabinetului Dăncilă.

El a subliniat că după alegerile parlamentare din 2016 nu există coerenţă la nivelul politicilor publice şi nici garanţia că valorile şi preocuparea faţă de cetăţean sunt cele care stau la baza actului de guvernare.

Președintele a atras atenția că afectarea independenței justiției este de neacceptat.

Declarațiile președintelui Klaus Iohannis, după depunerea jurământului de către noii miniștri:

  • La doar un an de la alegerile parlamentare, am ajuns deja la al treilea Cabinet PSD-ALDE, după un dublu eșec cu guvernele anterioare.
  • În mod sigur, nu aceasta este performanța pe care o așteptau românii.
  • Sper că, odată cu învestirea celui de-al treilea Executiv propus de majoritatea parlamentară, să înceteze și această țopăială guvernamentală, care a dus anul trecut la degradarea climatului social și la o stare de spirit care nu poate fi benefică dezvoltării unei societăți.
  • După alegerile parlamentare din 2016, nu am avut parte nici de coerență la nivelul politicilor publice, nici de garanția că valorile și preocuparea față de cetățean sunt cele care stau la baza actului de guvernare.
  • Dimpotrivă, este o discrepanță majoră între promisiunile cu care partidele coaliției majoritare au venit în fața românilor și situația în care ne aflăm, cu două guverne eșuate și cu degringoladă accentuată la nivelul tuturor sistemelor publice.
  • Nu vedem progrese notabile în sănătate și în educație. Marile proiecte de infrastructură impresionează prin absență, iar în justiție schimbarea legislației a fost forțată, ignorând argumentele întregului sistem judiciar, dar și numeroasele critici venite inclusiv de la partenerii noștri externi.
  • Există o linie roșie pe care guvernanții și decidenții majorității nu au voie să o depășească. Afectarea independenței justiției este de neacceptat!
  • Coaliția aflată la putere nu trebuie să ignore semnalul transmis de sute de mii de români, care de un an de zile continuă să susțină în stradă statul de drept.
  • În domeniul politicii fiscale, schimbările anunțate și operate au bulversat populația și mediul de afaceri.
  • În loc să fie simplificate lucrurile, iar veniturile salariaților să fie majorate, ne confruntăm cu incertitudini care riscă să degenereze în instabilitate financiară și dezechilibre economice majore. În locul promisiunilor de creștere a salariilor, mulți angajați reclamă astăzi că, de fapt, salariile lor vor scădea.
  • Vă începeți, iată, mandatul sub auspicii dintre cele mai nefavorabile.
  • Aveți o misiune dificilă, va trebui să convingeți, plecând cu un capital de încredere redus, generat în primul rând de erorile politice și administrative făcute de precedentele două cabinete.
  • Preluați, așadar, din start și factura eșecului celor două guverne anterioare, propuse tot de această majoritate, și aveți, cu atât mai mult, obligația să depuneți toate eforturile pentru ca lucrurile să revină pe făgașul normal.
  • S-a irosit prea mult timp și s-au ratat numeroase oportunități tocmai pentru că promisiunile din campania electorală privind creșterea prosperității cetățenilor și servirea binelui comun au fost ignorate încă de la început.
  • Este o situație care a generat numeroase efecte negative în economie și societate, iar lucrurile trebuie îndreptate urgent.
  • 2018 este anul în care celebrăm Centenarul României moderne și un moment unic în existența națiunii române.
  • Este nevoie de solidaritate, de unitate, de coerență la nivelul societății, nu doar pentru a marca așa cum se cuvine împlinirea celor 100 de ani de la Marea Unire, ci pentru a trasa, în primul rând, direcțiile României viitoare.
  • Nu avem, până astăzi, proiecte majore care să reunească principalii actori din societate.
  • Avem, în schimb, mari așteptări din partea românilor.
  • Cetățenii așteaptă o direcție clară, neechivocă, în acord cu năzuințele de întărire a statului de drept, de eliberare a instituțiilor de sub amenințarea corupției.
  • Oamenii își doresc prosperitate într-o țară în care politicienii respectă cetățenii, o țară care știe ce vrea și încotro se îndreaptă.
  • Sunt lucruri pe care puterea politică de după alegerile din decembrie 2016 nu a vrut sau nu a fost capabilă să le livreze până acum.
  • Este responsabilitatea dumneavoastră să o faceți!
  • Vă urez, în acest sens, mult succes!

Guvernul condus de Viorica Dăncilă a primit votul de încredere al Parlamentului cu 282 de voturi pentru, 136 împotrivă și o abținere.

„A trecut învestitura Guvernului, cu o majoritate largă, ceea ce pentru mine este un prilej de bucurie, dar și o responsabilitate pentru toți cei care au arătat că au încredere în acest guvern și au încredere într-un premier-femeie”, a declarat Viorica Dăncilă.

Guvernul Viorica Dăncilă:

Viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării regionale și administrației publice – Paul Stănescu

Viceprim-ministru, ministrul Mediului – Grațiela Leocadia Gavrilescu (ALDE)

Viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României – Ana Birchall

Viceprim-ministru – Viorel Ștefan

Ministrul Afacerilor Interne – Carmen Daniela Dan

Ministrul Afacerilor Externe – Teodor – Viorel Meleşcanu (ALDE)

Ministrul Apărării Naționale – Mihai – Viorel Fifor

Ministrul Finanţelor Publice – Eugen Orlando Teodorovici

Ministrul Justiţiei – Tudorel Toader

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Petre Daea

Ministrul Educaţiei Naționale – Valentin Popa

Ministrul Muncii și Justiției Sociale – Lia Olguța Vasilescu

Ministrul Economiei – Dănuț Andrușca

Ministrul Energiei – Anton Anton (ALDE)

Ministrul Transporturilor – Lucian Șova

Ministrul Fondurilor Europene – Rovana Plumb

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat – Ștefan Radu Oprea

Ministrul Sănătății – Sorina Pintea

Ministrul Culturii și Identității Naționale – George Vladimir Ivașcu

Ministrul Apelor şi Pădurilor – Ioan Deneș

Ministrul Cercetării și Inovării – Nicolae Burnete

Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale – Petru Bogdan Cojocaru

Ministrul Tineretului și Sportului – Ioana Bran

Ministrul Turismului – Bogdan Gheorghe Trif

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni – Natalia Elena Intotero

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul – Viorel Ilie (ALDE)

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene – Victor Negrescu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite