Guvernul a adoptat lista vaccinurilor decontate. Compensarea se va realiza prin solicitarea unei prescripţii la medicul de familie

Vaccinare
Vaccinare
31 august 2023, 16:32

Din septembrie vor putea fi decontate vaccinurile gripale pentru categoriile de risc, iar de la 1 decembrie vor fi compensate şi alte tipuri de vaccinuri: pneumococic, meningococic, HPV, DTP, acelular pentru adulţi, vaccinul hepatitic tip B, vaccinul Rubeola Rujeola Oreion, respectiv vaccinul varicelic, care vor fi compensate în proporţie variabilă, în funcţie de categoria care este recomandată de către Comitetul Naţional de Vaccinologie.

Ministrul Sănătății a explicat încă o dată că aceste vaccinuri sunt opționale, le face doar cine dorește, nu sunt obligatorii.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: Compensarea acestor vaccinuri îndepărtează orice fel de discuţie şi de suspiciune legată de obligativitatea vaccinării, pentru că, în mod evident, obţinerea unui vaccin prin compensare se realizează prin solicitarea unei prescripţii la medicul de familie şi, ulterior, achiziţia vaccinului compensat integral sau parţial de către beneficiar în farmacie. Unele dintre vaccinuri se vor putea administra direct în farmacie – mă refer în special la vaccinul gripal – pentru a veni în întâmpinarea persoanelor care doresc să se protejeze împotriva gripei.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite