Guvernul a adoptat două ordonanțe de urgență pentru accelerarea absorbţiei de fonduri europene, a anunțat ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare

4 May 2026, 21:26 (actualizat 4 May 2026, 21:27)

La finalul ședinței de guvern de luni, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a susținut un briefing de presă, în care a anunțat că Executivul a aprobat două ordonanţe de urgenţă, iniţiate de Ministerul Finanţelor, care accelerează absorbţia de fonduri europene.

Prima ordonanţă creează cadrul legislativ prin care Trezoreria să poată oferi credite în valoare de 10 miliarde de lei pentru UAT-uri, în vederea accelerării proiectelor din PNRR.

Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe: Prima astfel de ordonanță, practic, creează cadrul legislativ în care Trezoreria se poată oferi credite în valoare de 10 miliarde de lei pentru UAT-uri, pentru accelerarea proiectelor din PNRR, fie că e vorba de granturi sau de loan-uri. Practic, până în noiembrie 2026, Trezoreria va oferi proiecte cu dobândă zero pentru UAT-uri, astfel încât să suplinească practic procedurile în care facturile sunt pe drum, dar plățile nu se fac la timp. Și pentru că mai avem foarte puțin timp până la 31 august, am creat acest procedeu în care să putem suplini plățile și să accelerăm pe ultima sută de metri plățile din PNRR, astfel încât să maximizăm absorpția acestor bani. Este un mecanism creat în premieră și sperăm că acest mecanism să dea rezultate, astfel încât atât pe componenta de împrumuturi, cât și pe componenta din granturi, acești bani să ajungă în economie și PNRR-ul să aibă o rată de absorbție cât mai mare.

A doua ordonanţă se referă la credite din Trezorerie.

Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe: O a doua ordonanță se referă la credite din Trezorerie. De această dată sunt credite cu două bândă pentru autorități locale, pentru cheltuieli neeligibile sau pentru cofinanțarea unor proiecte pe fonduri europene. Acești bani sunt prinsi și în buget. E vorba de două miliarde de lei, care practic pot fi operață și din acest moment UAT-urile pot transmite solicitări pentru utilizarea acestor bani. În total, e vorba de 12 miliarde de lei, care nu afectează deficitul în acest an, dar care accelerează absorbția și accelerează infuzia de bani în economie, de care economia României în 2026 are nevoie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite