Guvernatorul Mugur Isărescu: Inflația va scădea abia în 2026, dar România poate evita recesiunea tehnică
Inflaţia va scădea abia în 2026, iar până la finalul acestui an nu va coborî sub 9%, arată prognoza Băncii Naționale. Potrivit guvernatorului Mugur Isărescu, prețurile au crescut accelerat în trimestrul al treilea, iar rata anuală a inflației a fost influențată de eliminarea plafonării tarifelor la energie, de creșterea TVA și a accizelor.
România trece printr-o perioadă economică delicată, după ce Produsul Intern Brut a scăzut ușor, însă guvernatorul BNR este optimist că țara poate evita recesiunea tehnică.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, susţine că economia României cel mai probabil nu va înregistra două trimestre consecutive de creştere negativă, fapt care ar însemna intrarea în recesiune, dar chiar şi într-un asemenea scenariu pentru întreg anul evoluţia va fi una pozitivă, de aproximativ 1%.
“Eu vă spun acum pe bază şi de speranţă şi de experienţă proprie nu cred că vom avea două luni de creştere negativă, ceea ce ar defini recesiunea, dar oricum, şi în această variantă, să zicem că şi în trimestrul IV faţă de trimestrul III o să avem ceva cu minus, pentru întreg anul creşterea economică este pozitivă, ceva în jur de 1%. Acum este în jur de 1,5%, conform flash-ului”, a spus Mugur Isărescu, întrebat de jurnalişti cum vede scăderea înregistrată în trimestrul III de economie.
Încercând să nu accentuăm intrarea economiei în recesiune, facem acest efort să dăm inflația în jos, păstrând rata actuală de dobândă de politică monetară. Nu este ușor nici pentru noi. Creșterea prețurilor la electricitate influențează și cerea de consum, influențează și costurile la nivel întreprinderilor. Efectele nu se pot disipa rapid, o perioadă prea scurtă. De data asta, cred că estimările noastre sunt mai apropiate de ceea ce se va întâmpla. Adică inflația va rămâne așa la undeva în jur de 9%, după care va scădea mai mult.
Rata normală a inflației calculată pe bază a indiciilor piețelor de consum are o traiectorie descendentă cvasi-continuă, cu o ajustare amplă în trimestru 3 anul viitor. O reducere de 5 puncte procentuale, a spus guvernatorul BNR.
Banca Națională a României a revizuit în creștere prognoza de inflație, la 9,6% în decembrie 2025 (+0,8 puncte procentuale față de raportul anterior) și la 3,7% în decembrie 2026 (+0,7 pp).
Rata anuală a inflației a accelerat în trimestrul al treilea din 2025, în principal din cauza eliminării plafoanelor la tarifele energiei electrice, a majorării cotelor de TVA și a creșterii accizelor, a anunțat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
La acestea s-au adăugat creșteri ale costurilor cu forța de muncă în anumite sectoare – în special în industria alimentară și în serviciile de piață – precum și menținerea ridicată a anticipațiilor inflaționiste pe termen scurt.
Potrivit acestuia, eliminarea plafoanelor la tarifele la electricitate în luna iulie a avut un impact direct de 2,3 puncte procentuale asupra ratei anuale a inflației.
„Eliminarea plafoanelor pentru tarifele la electricitate în iulie a avut un efect direct de 2,3 puncte procentuale asupra ratei anuale a inflației. Apoi, tariful mediu pentru consumatorii casnici și prețul en gros la energie electrică arată că, și după aceste creșteri, prețurile sau nivelul tarifului se înscrie relativ în ceea ce constatăm a fi pe piață, dar nu întrevedem majorări suplimentare”, a declarat Isărescu.
„Avem o temperare a cererii de consum, începând cu trimestrul al doilea, iar această tendință continuă și în toamnă”, a arătat Isărescu, ce a prezentat și grafice cu acestă scădere.
Şi în ceea ce privește investițiile, veştile sunt îngrijorătoare.
„Avem o cvasi-stagnare a investițiilor, care grevează perspectiva de redresare economică. Formarea brută de capital fix este în declin, atât la nivelul diverselor investiții, cât și în zona construcțiilor”, a mai avertizat Isărescu.

