Grindeanu afirmă că parlamentarii care au încălcat regulamentul în şedinţa comună vor fi pedepsiţi: Există în regulament diverse pedepse, inclusiv reducerea indemnizaţiei
Parlamentarii AUR, S.O.S. România şi POT au protestat, miercuri, în plenul reunit al Legislativului, în care a fost aprobată scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a unor echipamente şi forţe militare americane, iar preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a suspendat dezbaterile şi a anunţat că aceia care s-au făcut vinovaţi de perturbarea activităţii vor fi pedepsiţi.
Deputaţii şi senatorii Opoziţiei au venit miercuri în plenul comun cu vuvuzele şi fluiere. Ei au întrerupt discursurile mai multor parlamentari, au strigat “Pace, pace”, au huiduit, au fluierat şi au afişat pancarte pe care scria “Vrem pace, nu război”.
Atitudinea acestora l-a făcut pe Grindeanu să supună la vot sistarea dezbaterilor, iar în urma votului pozitiv discuţiile au fost oprite.
“Faptul că există parlamentari gălăgioşi, faptul că există parlamentari care se opun până la urmă acestui demers ţine de credinţa fiecăruia dintre ei. Eu sunt bucuros că acest act a fost adoptat, că a fost o majoritate largă şi că România este şi a dovedit prin această hotărâre şi prin acest vot că doreşte întărirea Parteneriatului strategic cu Statele Unite şi că este un partener solid al Statelor Unite ale Americii. Ăsta e un lucru important. (…) Eu sunt un om care încerc să dau cuvântul tuturor grupurilor, aşa cum aţi văzut, reprezentate în Parlament, aşa-i şi regulamentar. Dar câteodată se depăşeşte cadrul regulamentului. Atunci când lucrurile au degenerat, am oprit dezbaterile, am supus la vot oprirea acestor dezbateri şi am trecut la votul efectiv. Asta nu înseamnă că cei care au încărcat regulamentul vor rămâne nepedepsiţi, pentru că există în regulament diverse pedepse pe care n-am nicio ezitare să le aplic, pornind inclusiv de la reducerea indemnizaţiei şi toate lucrurile pe care le ştiţi. Asemenea comportamente, din punctul meu de vedere, nu îşi au locul”, a afirmat acesta.

