Grevă în spitale, luna viitoare. Lider SANITAS: Personalul medical lucrează ore suplimentare neplătite. Au început să se îmbolnăvească sau să îşi caute un alt loc de muncă

7 ianuarie 2024, 19:10 (actualizat 8 ianuarie 2024, 10:42)

Sistemul medical e în prag de colaps în plin val de viroze și gripă, iar viețile pacienților sunt puse în pericol de criza de personal. Sindicaliștii din Sănătate amenință cu grevă generală și susțin că e nevoie de cel puțin 30.000 de noi angajați în sistem. Lucru posibil doar printr-un memorandum aprobat de Ministerul Finanțelor, pentru că angajările la stat au fost blocate de Guvern.

Epuizaţi, angajaţii din Sănătate spun că vor intra în grevă de luna viitoare. Ei acuză în primul rând lipsa de personal din sistem, dar și salariile mici raportate la volumul mare de muncă.

TELEFON VIOREL HUȘANU, președintele filialei SANITAS București: Suntem cumva la avarie, la limita inferioară. Există o iminență de a restrânge activitatea în 90% din unitățile sanitare. Peste tot personalul medical lucrează ore suplimentare neplătite. Au început să se îmbolnăvească, au început să îşi caute un alt loc de muncă.

Vasile Barbu, președinte al unei asociații de pacienți, spune că îngrijirea bolnavilor din spitale este deficitară din cauza lipsei de cadre medicale. Iar autoritățile trebuie să ia măsuri pentru a evita colapsul.

Prin telefon, Vasile Barbu, preşedinte Asociaţia Naţională pentru protecţia Pacienţilor: Siguranţa pacientului este afectată pentru că nu există personal de îngrijire. După ce intervenţia chirurgicală a fost efectuată, îngrijirea pacientului este precară. Cei din unităţile de primiri urgenţe sunt foarte suprasolicitaţi. Închipuiţi-vă că cinci persoane, doi medici şi trei asistente medicale, sunt nevoiţi să facă faţă uneori la 350-400 de pacienţi.

DIANA DUMITRAŞCU – jurnalist TVR: Potrivit datelor făcute publice de Colegiul Medicilor Bucureşti, în Capitală sunt în jur de 900 de posturi vacante de medici. 500 în spitalele administrate de Ministerul Sănătății şi în jur de 400 în unităţile sanitare aflate în subordinea ADDMB. E nevoie mare de medici de urgenţă, de anestezişti, dar și de chirurgi.

Deşi e mare nevoie de specialişti în spitale, cei peste 4.500 de medici rezidenţi care au promovat examenul anul trecut nu se pot angaja, pentru că posturile au fost blocate de Guvern prin Ordonanţa austerităţii.

CĂTĂLINA POIANĂ, preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul București: Avem un mare număr de specialişti care, recent, au susţinut examenul în urma cărora au fost confirmaţi în specialitate. Aproximativ 4.500 de tineri specialişti se găsesc la ora actuală disponibili pentru întreaga ţară.

Angajările în sistemul sanitar pot fi deblocate doar prin memorandumuri aprobate de Ministerul Finanţelor Publice. Iar ministrul Sănătăţii promite că acest lucru se va întâmpla chiar de săptămâna viitoare.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: Noi am făcut anul trecut câteva memorandumuri pentru spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii, însă Ministerul Dezvoltării a făcut şi el la rândul lui pentru marea majoritate a spitalelor care se găsesc la autorităţile locale. Din păcate, aceste memorandumuri nu au fost avizate la Ministerul Finanţelor. Am reluat această procedură, sper ca săptămâna viitoare ele să fie aprobate şi toate spitalele să scoată la concurs posturi. E vorba de mii de posturi care trebuie deblocate.

Potrivit sindicaliştilor din Sănătate, liderii celor două partide aflate la guvernare au promis anul trecut că vor debloca jumătate din cele 30.000 de posturi necesare. Însă cele 15.000 de posturi nu au fost scoase la concurs.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă