Gerul provoacă probleme în mai multe ţări europene. Școli închise în Polonia, trafic aerian perturbat în Germania

12 January 2026, 21:49 (actualizat 13 January 2026, 10:32)

Temperaturile de până la -20 de grade Celsius și zăpada abundentă au închis şcolile în Polonia, iar în Germania, poleiul invizibil, numit şi “gheaţa neagră”, a dat peste cap transportul aerian. Sute de zboruri au fost anulate.

În Serbia, drumurile impracticabile și problemele în alimentarea cu energie electrică a locuințelor a dus la instituirea stării de urgență în 10 municipalități.
Condițiile meteorologice au agravat defectele deja existente la rețelele electrice, ceea ce a dus la întreruperi de curent de câteva zile în toată Serbia. Peste 13.000 de locuințe au rămas fără curent. Pompierii și echipele de salvare lucrează neîncetat, pentru a face față ninsorilor abundente. Până acum, câteva zeci de persoane au fost evacuate, deoarece exista riscul să rămână izolate, din cauza zăpezii abundente și a viscolului.

În Polonia ninge abundent aproape în fiecare zi, de la începutul anului. Zăpada, dar și viscolul, perturba traficul rutier.

Regiunea Pomerania din nordul Poloniei, dar și regiuni din sud-estul țării se află în stare de alertă maximă. În unele localități se înregistrează întârzieri semnificative în livrările de marfă către magazine. Iar școlile, mai ales cele din satele mici, rămân închise – zăpada abundentă face aproape imposibil accesul la timp la ore.  

Un val de frig a pus stăpânire și peste Bosnia și Herțegovina, unde s-au înregistrat unele dintre cele mai scăzute temperaturi ale sezonului -minus 15 grade Celsius în capitala Sarajevo, dimineața devreme. În timp ce maximele din timpul zilei au depășit cu greu -5 grade. Frigul extrem a transformat suprafețele acoperite de zăpadă… în gheață, ceea ce a cauzat probleme mari în trafic.

Bakir Krajinovic, meteorolog: Valorile extrem de scăzute ale temperaturii aerului în Bosnia și Herțegovina vor rămâne în vigoare, fiind emisă o avertizare cod portocaliu, iar în această dimineață valorile măsurate în țara noastră au ajuns până la -15 grade Celsius.

Meteorologii germani au emis avertizări de vreme severă de nivelul 3 pentru așa-numita gheață neagră și îngheț în multe landuri, unde precipitațiile reci transformă rapid ploaia în polei invizibil pe carosabil și trotuare – un adevărat pericol atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni. Autoritățile recomandă oamenilor evitarea deplasărilor care nu sunt necesare. La Aeroportul Frankfurt, traficul aerian este perturbat de ninsoare și polei, cu aproape 100 de zboruri anulate, doar în prima parte a zilei.

Ninsorile abundente au cauzat probleme și în Turcia. Traficul aerian a fost perturbat, la fel și cel rutier. Circulația vehiculelor de tonaj mare către Istanbul a fost restricționată. Oamenii, însă, au întâmpinat precipitațiile cu bucurie, după perioada de secetă.

Zăpada care cade în fulgi mari încă de aseară ne-a făcut foarte fericiți. Este foarte abundentă. În ultimii ani a fost secetă.

Meteorologii spun că va continua să ningă în mai multe regiuni din Turcia și în zilele următoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite