George Simion, păzit de bodyguarzi în biroul din Parlament. Jurnaliștii au fost ținuți la ușă, după anunțarea exit-poll-ului

19 mai 2025, 09:36

Dacă Nicușor Dan a optat pentru a primi în mijlocul mulțimii rezultatele exit-poll-urilor și apoi pe cele provizorii, contracandidatul său, George Simion, a făcut același lucru la Parlament.

După primul discurs al liderului AUR, în care acesta a interpretat votul că fiindu-i favorabil, a urmat apoi o postare pe o rețea de socializare, în care își recunoștea înfrângerea. Între cele două momente, jurnaliștii au avut dificultăți în a ajunge la el.

De altfel, între cele două tururi de scrutin relația jurnaliștilor români cu președintele AUR a fost una destul de încordată. Pe de-o parte refuzul de a participa la dezbaterile electorale, pe de altă parte reproșurile aduse unor reprezentanți ai presei, inclusiv filmări publicate fără acceptul participanților la discuții, au dus la conturarea unor tensiuni vizibile în spațiul public, care s-au răsfrânt și asupra relației dintre jurnaliști și susținătorii acestuia.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite