Generalul Bryan Fenton, șeful Forțelor Speciale Americane: Ameninţările s-au contopit şi atacă democraţia

5 iunie 2025, 20:58

Trăim într-o lume-n flăcări, în care țări precum Rusia și China ne amenință democrațiile, iar singura soluție pentru a face față e parteneriatul. Declarația tranșantă a fost făcută de generalul Bryan Fenton, comandantul forțelor speciale americane, una din cele mai prestigioase poziții din armata SUA. Fenton participă la prima conferință a forțelor speciale din sud-estul Europei, organizată la Tîrgu Mureș.

Generalul Bryan Fenton, șeful Forțelor Speciale Americane, unul dintre cei mai importanți comandanți ai armatei Statelor Unite, e de părăre că trăim în cel mai provocator mediu pe care l-a văzut el în 38 de ani de carieră militară.

Fenton spune că lumea este practic în flăcări din cauza Rusiei, Chinei, a Iranului și a regimului lui Kim Jong-un.

Gl. Bryan Fenton, comandant, Comandamentul Forţelor Speciale Americane: Toţi aceşti inamici încearcă să ne dezbine naţiunile, popoarele şi, la un moment dat, să ne slăbească legăturile, parteneriatele.

Generalul american susține că, azi, lumea liberă trebuie să facă față unor inamici puternici care s-au coalizat, amenitarile contopindu-se pur și simplu.

Gl. Bryan Fenton, comandant, Comandamentul Forţelor Speciale Americane: Dacă ar fi fost doar Ucraina împotriva Rusiei. Nu este cazul acum. Este Rusia, împreună cu Iranul, cu Coreea de Nord, cu Partidul Comunist Chinez. Sunt toţi împotriva fraţilor şi surorilor noastre din Ucraina, toţi împotriva noastră, toţi împotriva democraţiei.

Cu o experiență de aproape 4 decenii, generalul Fenton comandă peste 70.000 de membri ai forțelor speciale americane și administrează un buget anual de 14 miliarde de dolari.

El a fost unul dintre cei mai importanți vorbitori ai primului forum al forțelor speciale din sud-estul Europei, organizat la Tg. Mureș.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite