Peste 100 de palestinieni au fost uciși în cele mai recente atacuri în Gaza. Trump consideră că armistiţiul va rezista

29 October 2025, 08:12 (actualizat 29 October 2025, 20:34)

Cel puţin o sută de palestinieni au fost ucişi în cele mai recente atacuri israeliene din Fâşia Gaza. Intervenţia Israelului a avut loc după ce un soldat israelian ar fi fost omorât de gruparea Hamas, acţiune care ar fi încălcat acordul de încetare a focului, mediat de Statele Unite. Preşedintele american consideră că armistiţiul va rezista.

Israelul a anunţat că a lovit zeci de obiective teroriste ale Hamas, ca răspuns la încălcarea repetată a armistiţiului de către palestinieni. Autorităţile israeliene susţin că Hamas a ucis un soldat israelian şi că nu a returnat toate trupurile ostaticilor israelieni morţi în captivitate.

Liderul de la Casa Albă a luat apărarea Israelului pentru loviturile efectuate în Gaza şi consideră că atacurile au fost justificate.

Donald Trump, preşedintele SUA: Îi înţeleg, (palestinienii) au luat un soldat israelian. Tocmai am auzit acest lucru, recent. L-au luat, au ucis un soldat israelian. Aşa că israelienii au ripostat şi ar fi trebuit să riposteze. Când se întâmplă astfel de lucruri, ei trebuie să riposteze.

Oficialii israelieni susţin că i-au informat pe americani înainte să acţioneze împotriva grupării Hamas.

Oren Marmorstein, purtător de cuvânt, MAE Israel: De la începutul armistiţiului, Hamas a violat acordul de sute de ori.

Acordul de armistiţiu, încheiat pe 10 octombrie, a cunoscut numeroase încălcări, însă cea de acum este cea mai gravă provocare, susţin analiştii politici.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite