Garry Kasparov la TVR: Merkel, direct responsabilă de politicile agresive ale lui Putin. Dacă ar fi fost un agent rus, sigur că nu era, ce mai putea face să îl ajute pe Putin? Merkel trebuie să meargă la Kiev să ceară scuze

5 mai 2022, 14:09

Cred că a sosit momentul pentru ca mulți lideri mondiali, precum Barack Obama, Angela Merkel, să vorbească acum. Eu vreau să aud de la Angela Merkel – ea era în Germania, era cancelarul Germaniei și, de fapt, liderul Europei. Și a făcut de fapt totul pentru a face Europa dependentă de gazele rusești. Ea este direct responsabilă de politicile agresive ale lui Putin, pentru că ea a împiedicat Europa de la a găsi surse de aprovizionare„.

„Vedem acum, nu e chiar așa de dificil. Va dura probabil 6 luni pentru petrol, poate câțiva ani pentru gaze”, a explicat Kasparov, la TVR, la doar câteva ore după ce Ursula von der Leyen a anunțat propunerea ca Uniunea Europeană să renunțe până la sfârșitul acestui an la țițeiul și la produsele petroliere din Rusia.

„16 ani! Dacă s-ar fi numit agent rus, sigur că nu era, dar ce ar mai fi putut face să îl ajute pe Putin? Este rezultatul unei, unii spun naivități, eu aș spune că este interesul rece de afaceri, cu un dispreț total față de realitățile politice”, a tranșat dur Garry Kasparov. El s-a referit la felul în care administrația Merkel a tratat Nord Stream 2 precum ceva legat strict de afaceri, „să o separăm de politică”.

Poți să o separi tu, dar Putin nu o face și n-a făcut-o niciodată„, a declarat renumitul șahist.

„Germania a jucat un rol crucial în a paraliza Europa când deja agresiunea lui Putin se prefigura”, este de părere Garry Kasparov.

El a subliniat că toate avertizările, cererile venite dinspre Polonia, statele baltice, România au rămas fără ecou și ignorate.

Kasparov a atras atenția și că răspunsul Americii la acțiunile lui Putin în Siria și Crimeea a fost: „flexibilitate”.

Barack Obama râdea de Mit Romney la dezbaterile prezidențiale din 2012, când Mit Romney a spus în mod corect că Rusia este inamicul geopolitic nr. 1 al Americii, iar Obama i-a spus ‘lasă asta trecutului, nu mai e Războiul Rece, verifică și tu calendarul, nu suntem în anii ’80’. Era un imperiu nou, mult mai periculos, mai agresiv, pentru că Putin și-a dat seama că poate să facă cum vrea. Atâția politicieni din Vest și oameni de afaceri (…) erau dispuși să trăiască din banii lui Putin. Începând cu Gerhard Schroder, și lista e atât de lungă, atât de mulți foști prim-miniștri, miniștri de Externe, lideri de afaceri, indivizi privați erau dispuși să îl îmbrățișeze pe Putin, ignorând din nou faptul că el era un criminal de război de la bun început„, a prezentat Kasparov viziunea mai largă asupra evenimentelor din 2009 încoace.

Vreau să aud pe Angela Merkel. Trebuie să meargă la Kiev să-și ceară scuze. Vreau să îl aud pe Barack Obama, care e încă pe aici, dar pretinde că nu are nimic de-a face cu ceea ce se întâmplă. Și mulți politicieni din Europa. Încă nu își recunosc vina că l-au făcut pe Putin cine este astăzi„, a subliniat dur Kasparov.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite