FT: Întâlnire volatilă la Casa Albă. Președintele SUA i-ar fi cerut lui Zelenski acceptarea termenilor lui Putin. Trump: Nu am discutat despre cedarea Donbas Rusiei
Donald Trump neagă că ar fi discutat cu Volodimir Zelenski despre posibilitatea ca Ucraina să cedeze Donbasul Rusiei. Precizările sale vin după ce Financial Times a publicat detalii șocante din cadrul întâlnirii de vineri, de la Casa Albă, la care liderul de la Kiev a mers pregătit să ceară rachete Tomahawk.
Potrivit unor surse apropiate discuțiilor, Donald Trump l-ar fi îndemnat pe Volodimir Zelenski să accepte termenii Rusiei. Liderul de la Casa Albă l-ar fi avertizat că, în caz contrar, Vladimir Putin amenință cu distrugerea Ucrainei.
Discuția de la Casa Albă s-ar fi transformat, pe alocuri, într-un adevărat meci al țipetelor, relatează Financial Times. Președintele Statelor Unite ar fi aruncat hărțile pregătite de delegația de la Kiev, care marcau liniile frontului, și ar fi insistat ca Zelenski să cedeze întreaga regiune Donbas lui Putin.
Reporter: Vineri, ați spus că ați avut o întâlnire cordial cu președintele Zelenski. În timpul acelei întâlniri, i-ați spus că trebuie să cedeze întreaga regiune Donbas Rusiei?
Donald Trump, președintele SUA: Nu, nu am discutat niciodată despre asta. Credem că ceea ce ar trebui să facă este să se oprească la liniile pe care se află. Liniile de luptă. În acest moment există o linie de luptă. Restul este foarte greu de negociat dacă spui: voi luați asta, noi luăm asta. Există atât de multe permutări. Așadar, ceea ce spun eu este că ar trebui să se oprească chiar acum la liniile de luptă. Să se ducă acasă. Să înceteze să mai omoare oameni și să termine odată.
Reporter: Ce credeți că ar trebui să se întâmple cu regiunea Donbas?
Donald Trump, președintele SUA: Să rămână lucrurile așa cum sunt. În momentul de față e împărțit, cred că 78% din teritoriu este deja ocupat de Rusia. Lași lucrurile așa cum sunt acum. Poți negocia ceva mai târziu. Dar eu am spus să rămână așa și să se oprească la linia de luptă, să meargă acasă, să nu mai lupte, să nu mai ucidă oameni.
Deși Ucraina a reușit în cele din urmă să-l determine pe Trump să susțină o înghețare a actualelor linii ale frontului, întâlnirea tensionată a reflectat natura impredictibilă a poziției lui Trump față de război și disponibilitatea sa de a aproba cererile maximaliste ale lui Putin.
Întâlnirea dintre Trump și Zelenski a avut loc în contextul unui nou efort al președintelui SUA de a pune capăt războiului Rusiei, după încetarea focului dintre Israel și Hamas.
Zelenski și echipa sa s-au deplasat la Casa Albă sperând să-l convingă pe Trump să le furnizeze rachete de croazieră Tomahawk cu rază lungă de acțiune, dar președintele american a refuzat în cele din urmă.
Această întrevedere tensionată a semănat cu o întâlnire din februarie, când Trump și vicepreședintele JD Vance l-au criticat pe Zelenski pentru ceea ce au numit lipsa de recunoștință față de SUA.
Vineri, Trump părea să fi adoptat punctele de vedere ale lui Putin aproape mot-à-mot, chiar și atunci când acestea contraziceau propriile sale declarații recente despre slăbiciunile Rusiei, potrivit unor oficiali europeni informați cu privire la discuții.
Potrivit unui oficial european familiarizat cu întâlnirea, Trump i-a spus lui Zelenski că liderul ucrainean trebuie să accepte o înțelegere sau să se confrunte cu distrugerea. Oficialul a precizat că Trump i-a transmis lui Zelenski că pierde războiul, avertizându-l: „Dacă [Putin] vrea, te va distruge”.
La un moment dat, președintele SUA a aruncat într-o parte hărțile de pe câmpul de luptă ale Ucrainei, a declarat persoana familiarizată cu discuția. Casa Albă și biroul președintelui Ucrainei nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.
Trump a declarat pentru Fox News duminică că este încrezător că va reuși să asigure încheierea conflictului și a adăugat că Putin „va lua ceva, a câștigat deja anumite teritorii”.
Putin i-a făcut o nouă ofertă lui Trump joi, prin care Ucraina ar trebui să cedeze părțile din regiunea estică Donbas pe care le controlează, în schimbul unor mici zone din regiunile sudice Herson și Zaporijie aflate pe linia frontului.
Această propunere reprezintă o mică concesie față de cea făcută la ultima întâlnire dintre Putin și Trump din Alaska, în august, când Putin a spus că ar accepta înghețarea liniei de contact în alte zone ale frontului dacă Ucraina ar ceda Donbasul.
Acea întâlnire s-a încheiat, de asemenea, cu tensiuni, după ce Putin a respins presiunile lui Trump pentru o încetare imediată a focului și a deviat asupra istoriei medievale a Ucrainei, determinând SUA să ia în calcul sprijin suplimentar pentru Kiev, inclusiv prin furnizarea de rachete Tomahawk.
Cedarea părții din Donbas aflate încă sub control ucrainean, de neacceptat pentru Kiev
Însă cedarea părții din Donbas aflate încă sub control ucrainean este de neacceptat pentru Kiev, deoarece ar însemna să cedeze Moscovei teritorii pe care Rusia le ocupă doar parțial de peste un deceniu și nu a reușit să le cucerească, în ciuda invaziei ordonate de Putin în 2022.
Forțele ruse s-au chinuit să păstreze teritoriile din Herson și Zaporijie pe care Putin le-a oferit în schimb și nu au făcut practic niciun progres acolo pe câmpul de luptă din 2022, anul în care a început războiul.
„Să dai [Donbasul] Rusiei fără luptă este inacceptabil pentru societatea ucraineană, iar Putin știe asta”, a declarat Oleksandr Merejko, președintele comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului ucrainean. El a spus că Putin ar putea împinge această idee controversată „cu scopul de a provoca diviziuni în interiorul Ucrainei și de a submina unitatea noastră”.
Merezhko a adăugat: „Nu este vorba despre obținerea mai multor teritorii pentru Rusia, ci despre cum să ne distrugă din interior.”
Repetarea agresivă de către Trump a retoricii lui Putin vineri a spulberat speranțele multor aliați europeni ai Ucrainei că acesta ar putea fi convins să crească sprijinul pentru Kiev.
Această speranță crescuse după ce Trump își exprimase în ultimele săptămâni frustrarea față de refuzul președintelui rus de a se angaja activ în negocieri bilaterale de pace cu Zelenski.
Alți trei oficiali europeni informați cu privire la discuțiile de la Casa Albă au confirmat că Trump a petrecut o mare parte din întâlnire ținându-i lui Zelenski lecții, repetând argumentele lui Putin despre conflict și îndemnându-l să accepte propunerea rusă.
Într-o declarație de duminică, Zelenski a spus că „sunt necesari pași decisivi din partea Statelor Unite, Europei, țărilor G20 și G7” pentru a pune capăt războiului.

