Franța a înregistrat un nou record de infectări: 370.000 de cazuri în 24 de ore
Cozile din fața farmaciilor și laboratoarelor pentru cei care se testează sunt din ce în ce mai lungi. Într-o săptămână, s-au realizat aproape 10 milioane de teste.
Legea care prevede transformarea permisului sanitar în permis de vaccinare a ajuns în Senat, după dezbateri tensionate în Adunarea Națională.
Peste 100.000 de oameni au ieșit în stradă la sfârșitul săptămânii trecute pentru a-și exprima nemulțumirea.
De la începutul pandemiei, nu am văzut asemenea cifre. Este ca un tsunami, expresie care reflectă numărul de infectări. Sunt zile la rând cu peste 200-300 de mii de cazuri, a declarat Olivier Veran, ministrul francez al Sănătăţii.
Dacă va fi votat, permisul de vaccinare va fi obligatoriu pentru persoanele de peste 12 ani și va permite accesul în baruri, restaurante, cinematografe, transporturi regionale și alte activități publice.
Prezentarea unui test nu va mai fi suficientă, cu excepția instituțiilor medicale.