Fotbal: Rapid – CFR Cluj 1-4, înfrângere usturătoare pentru giuleșteni la meciul de retragere al lui Săpunaru

Rapid a ratat orice șansă de a participa în cupele europene în sezonul următor după eșecul suferit luni seara în fața ardelenilor, care și-au securizat locul secund în clasament.
Au fost două spectacole în Giulești, unul construit în jurul lui Cristi Săpunaru, jucător exponențial pentru culorile alb-vișinii, aflat la meciul de retragere, celălalt făcut de CFR pe terenul adversarei.
Gazdele au evoluat în tricouri care aveau înscris doar numele Săpunaru pe spate, acesta fiind titularizat la mijlocul terenului de Șumudică. A fost o primă repriză dezastruoasă pentru gazde, în care CFR-ul a punctat de trei ori, deși a evoluat cu garnitura secundă în deplasarea din capitală.
Păun, Postolachi și Deac au rezolvat meciul încă de la pauză, iar Bolgado a mărit avantajul oaspeților și a dat start la valuri de ironii din partea galeriei amfitrionilor. Golul de onoare reușit de Dobre n-a făcut decât să amplifice iritarea suporterilor, care i-au cerut din nou demisia antrenorului Șumudică și au scandat la unison „Campionii, campionii!”.
În urma acestui rezultat, ”U” Cluj și ”U” Craiova sunt sigure de participarea în preliminariile Conference League, în condițiile în care a fost anulat și meciul de baraj cu echipa din play-out. Singura formație eligibilă de acolo pentru un astfel de duel, Farul Constanța, care avea licența europeană, a încheiat pe locul 5, ce nu-i dă dreptul la disputarea barajului.
Play-off, etapa a 9-a:
RAPID – CFR CLUJ 1-4 (0-3)
Au marcat: Dobre ’89 / Păun ’11, Postolachi ’40, Deac ’45, Bolgado ’70.
Stadion „Giulești”, București.
RAPID: Aioani – Manea (’46 Onea), Ciobotariu, Ignat (’13 Kait), Borza – Christensen (’71 Ademo), Săpunaru (’50 Gojkovic), Vulturar – Dobre, Burmaz (’71 Ankeye), Petrila. Antrenor: Marius Șumudică.
CFR CLUJ: Popa – Abeid, Bolgado, M. Ilie, Camora – Fica, Emerllahu, Păun (’68 Korenica) – Deac, Postolachi (L. Munteanu ’63), Sfait (’64 Kamara). Antrenor: Dan Petrescu.
Arbitru: Adrian Cojocaru.
Dinamo – ”U” Cluj 1-3 (Perica ’35 / Nistor ’84, Codrea ’89, Macalou ’90)
FCSB – ”U” Craiova 1-0 (Bîrligea ’19)
Clasament play-off:
