Iași: Focar de tuberculoză la o grădiniţă dintr-o suburbie a municipiului reşedinţă

21 iunie 2024, 12:58 (actualizat 21 iunie 2024, 19:27)

Este anchetă epidemiologică la o gradiniţă din comuna Rediu, de lângă Iaşi, după ce au fost confirmate două cazuri de tuberculoză, la o îngrijitoare și la un copil. Întregul personal al grădiniței și toți copiii vor fi testați. Tuberculoza este o boala foarte contagioasă, care afectează plămânii.

Suspiciunile au apărut în aprilie, când o îngrijitoare a început să se simtă rău. În urma investigaţiilor, medicii au confirmat diagnosticul de tuberculoză. Imediat au fost recoltate probe de la cei 14 copii cu care femeia avea contact direct, dar şi de la 9 adulţi.

Părinții au aflat însă mult mai târziu despre cazurile de TBC din grădiniță.

După 21 de zile de la recoltarea probelor, analizele au confirmat boala şi la un copil din grupa mică. Alţi şase sunt purtători ai bacilului, dar nu sunt bolnavi. Micuții sunt însă trataţi conform protocoalelor.

Conducerea Centrului Educaţional a decis sistarea temporară a activităţii încă de joi.

Tuberculoza este o boală contagioasă, care se transmite pe cale respiratorie, prin secreţiile rezultate din tusea persoanei bolnave care sunt aerosolizate în spaţii închise sau insuficient ventilate.

„Pentru prevenirea infecţiei este necesar ca orice persoană care are simptome respiratorii ca tuse, secreţii nazale, strănut să poarte o mască de protecţie atunci când este în prezenţa altor persoane, mai ales în prezenţa copiilor, să meargă la medicul pneumolog şi să se investigheze imediat ce aceste simptome apar. Totodată, igiena mâinilor şi a încăperilor, aerisirea frecventă şi evitarea aglomerării încăperilor sunt măsuri importante în reducerea riscului de infecţie. Este important să precizăm ca tuberculoza este şi, din păcate, rămâne una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică în România şi în judeţul IaşI iar rolul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie reprezintă un pilon important în această luptă continuă cu tuberculoza”, a explicat managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Iaşi, dr. Radu Crişan Dabija, potrivit Agerpres.

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, prin specificul său şi având în componenţă Dispensarul TBC, este singura unitate de profil care are metodele şi pregătirea pentru a lupta cu această patologie.

Educaţia sanitară, însă, rămâne una dintre cele mai importante coordonate pentru a preveni pe viitor aceste situaţii: vaccinarea BCG, controlul simptomelor şi consulturile preventive – acţiuni banale de medicină preventivă care nu primesc atenţie suficientă pe cât ar avea nevoie societatea noastră”, a mai precizat dr. Radu Crişan Dabija. 

România inregistrează un sfert din numărul total de noi cazuri TBC din Uniunea Europeană. Cauza principală este, spun medicii, lipsa educaţiei sanitare şi o rată tot mai mare de refuz a vaccinării împotriva tuberculozei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite