Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, va fi rejudecat. Condamnarea de 11 ani, anulată după 22 de amânări

5 August 2025, 12:01 (actualizat 5 August 2025, 12:42)

Curtea de Apel București a decis reluarea de la zero a procesului în care Florin Secureanu, fost manager al Spitalului Malaxa din Capitală, fusese condamnat la 11 ani de închisoare pentru mită și delapidare. Decizia vine după 22 de amânări consecutive ale pronunțării, iar condamnarea anterioară a fost anulată.

Secureanu a fost eliberat în 2025, după ce a executat o pedeapsă de 3 ani și 8 luni într-un alt dosar penal, dar va trebui să se întoarcă acum în fața instanței pentru a fi judecat din nou în dosarul Malaxa.

Achiziții fictive, bijuterii pentru „Vrăbi” și un prejudiciu de aproape 7 milioane de lei

Potrivit anchetatorilor, Secureanu a folosit fonduri ale spitalului pentru a masca achiziții fictive de bijuterii, vacanțe și alte bunuri de lux, în special pentru iubita sa, Eugenia Chiriac, cunoscută în presă drept „Vrăbi”.

Schema presupunea contracte false, încheiate în numele spitalului, prin care se justificau cheltuieli personale ale fostului manager. Procurorii susțin că prejudiciul total produs instituției publice depășește 6,9 milioane de lei.

Dosarul Secureanu a atras atenția publicului încă din 2016, odată cu publicarea unor dezvăluiri privind modul în care era gestionat bugetul spitalului. Cazul a devenit simbolic pentru problemele de corupție din sistemul sanitar de stat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite