Financial Times: Kremlinul vrea să elimine Ucraina de pe piaţa mondială a cerealelor şi a propus un parteneriat în acest sens Qatarului şi Turciei. Cele două state au refuzat
Armata ucraineană a admis că a atacat cu drone mai multe depozite de muniţii şi petrol ale ruşilor din Crimeea anexată. Ținta probabilă a atacului a fost un aerodrom militar din zonă.
Situaţia din Ucraina şi a pactului pentru cereale au fost discutate în Consiliul de Securitate al ONU.
În urma ameninţărilor Rusiei, şi după ce marina rusă a început manevre militare, traficul navelor comerciale pe Marea Neagră a scăzut zilele acestea cu 35 de procente, faţă de săptămâna trecută.
Potrivit Financial Times, Kremlinul vrea să elimine Ucraina de pe piaţa mondială cerealelor şi a propus un parteneriat în acest sens Qatarului şi Turciei, însă aceste două state au refuzat oferta Moscovei.
Pe de altă parte, un oficial american a dat detalii despre programul pregătirii piloţilor ucraineni pe aparate F 16. România este între ţările NATO care vor instrui piloţi ucraineni.
De asemenea, consilierul american a precizat că preşedintele Joe Biden nu a luat o decizie privind livrarea de rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei.